SUA nu pot fi „PUȘCULIȚA LUMII”. Trump vine cu un mesaj categoric ÎNAINTE de summitul NATO

SUA nu pot fi „PUȘCULIȚA LUMII. Trump vine cu un mesaj categoric ÎNAINTE de summitul NATO
Publicat: 04/07/2018, 08:38
Actualizat: 25/03/2019, 19:27

„Președintele va merge la aceste întâlniri cu gândul de a proteja poporul american, de a fi alături de partenerii și aliații noștri – dar, așa cum a mai spus de multe ori, America este considerată adesea pușculița lumii. Iar asta trebuie să înceteze”, a anunțat oficialul de la Casa Albă.

Oficialii NATO se tem că unitatea alianței ar putea fi subminată de divergențele transatlantice privind taxele vamale, cât și de retragerea SUA din Acordul climatic de la Paris și Acordul nuclear cu Iranul.

Trump a trimis recent scrisori liderilor unor state membre NATO, printre care Germania, Belgia, Norvegia și Canada, în care le cerea să majoreze cheltuielile în domeniul apărării.

La finalul lunii trecute, cotidianul The Washington Post a relatat că Pentagonul analizează posibilitatea retragerii trupelor americane staționate în Germania, după ce președintele SUA, Donald Trump, s-ar fi declarat șocat de numărul mare de trupe americane aflate în această țară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului