Sex contra educație? Cât de departe ar fi dispuși să meargă unii tineri pentru a-și putea plăti studiile în Marea Britanie. STUDIU

Sex contra educație? Cât de departe ar fi dispuși să meargă unii tineri pentru a-și putea plăti studiile în Marea Britanie. STUDIU
Publicat: 22/05/2017, 00:09
Actualizat: 22/05/2017, 13:33

Unu din trei studenți ar fi dispuși să întrețină relații sexuale dacă asta ar însemna că își pot asigura din punct de vedere financiar studiile. Asta în contextul în care generația tânără se confruntă cu griji din ce în ce mai sporite pe fondul creșterii taxelor universitare, scrie The Independent.

Răspunzând la întrebările unui proiect de cercetare condus de Universitatea London South Bank, în colaborare cu The Independent, marea majoritate a foștilor și actualilor studenți au declarat că ar considera să aloce din timpul și compania lor unui străin în schimbul unui ajutor financiar care să le permită, astfel, să își continue studiile.

Studiul, care a avut la bază un sondaj postat pe site-ul The Independent, a atras 1.477 de participanți, dintre care 70% au admis că se simt stresați cu privire la situația lor financiară, iar peste jumătate din ei, respectiv 53% au fie un full time, fie un part-time job pe lângă școală.

Cel puțin 88% din ei au declarat că ar fi, oarecum, interesați ca altcineva să plătească pentru studiile lor, iar peste jumătate, însemnând 52% au admis că ar fi „foarte interesați”.

Din cei 920 de participanți care au răspuns la întrebarea „Cât de departe a-i merge pentru o educație fără griji, întreținută de o persoană de care te-ai simți atras?”, 75% au răspuns că și-ar dedica din timpul lor în schimbul unei „sponsorizări”.

Cercetătorii de la Universitatea London South Bank, care au condus studiul, Julia Shaw și Gemma Daglish, susțin că respondenții au arătat că ar fi dispuși să meargă mai departe decât se așteptau. Analizând rezultatele, acestea au declarat: „Ce înseamnă acest lucru? Nu știm încă, dar este peste ceea ce ne-am imaginat noi”.

„Termenul de „sponsor” sună mai bine decât dacă am fi inclus termeni precum „prostituată” sau „escortă””, mai susțin autorii studiului.

„Dacă i-am fi întrebat dacă sunt dispuși să se prostitueze pentru asigurarea educației, ar fi răspuns mai puțini? Da, așa credem”, mai susțin ei.

Numărul tinerilor care s-au gândit cel puțin o dată să își ofere compania unui bărbat/femeie mai în vârstă, în schimbul unor servicii financiare este în creștere. Răspunzând întrebărilor sondajului realizat de The Independent, care a adunat 52% femei și 45% bărbați, aproximativ 31% din aceștia au mărturisit că ar întreține relații sexuale cu cineva de care s-ar simți atras/ă în schimbul asigurării continuității educației lor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Cancer pancreatic! Diagnostic năucitor pentru Leonard Miron
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Ai văzut-o? Copilă de doi ani dispărută în Serbia, căutată pe teritoriul României. Autoritățile fac...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Ouăle vopsite din supermarketuri, contaminate
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Imagini tulburatoare! Andreea Morega, condusă pe ultimul drum de sute de oameni și un sobor...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată că sărăcia poate accelera îmbătrânirea creierului