no author
Marian Avram
3313 vizualizări 13 feb 2018

”În urma unui analize preliminare şi a unei analize a cazurilor similare din trecut, accidentul ar fi avut loc din cauza datelor incorecte de viteză apărute în bord. Defectarea vitezometrului ar fi fost cauzată de îngheţarea unor senzori de încălzire”, au precizat anchetatorii. 

Investigatorii au precizat că piloţii, probabil, au uitat să activeze sistemul pentru dezgheţarea senzorilor exteriori, aspect ce a cauzat defectarea vitezometrului.

Un avion de pasageri al companiei ruse Saratov Airlines, cu 71 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova.

Aeronava Antonov An-148 transporta 65 de pasageri şi şase membri ai echipajului pe ruta Moscova-Orsk.

Potrivit unui oficial al serviciilor de intervenţie citat de presa rusă, avionul s-a prăbuşit în apropiere de localitatea Argunovo, aflată la aproximativ 80 de kilometri sud-est de Moscova.

Cursa regională a dispărut de pe radare la scurt timp după ce a părăsit aeroportul din Moscova către oraşul din apropiere de Munţii Ural.

Un reprezentant al serviciilor de urgenţă a confirmat pentru agenţia Tass descoperirea unor fragmente ale avionului de pasageri în districtul Ramenskoye din regiunea administrativă Moscova.

"Echipele de salvare au ajuns la locul accidentului. În zona localităţii Stepanovskoye, au fost descoperite fragmente din aeronava An-148, precum şi mai multe trupuri neînsufleţite", a declarat oficialul rus, confirmând că nu există niciun supravieţuitor.

Ministrul rus al Transporturilor, Maxim Sokolov, s-a deplasat de urgenţă la locul accidentului. Cauza prăbuşirii aeronavei urmează să fie stabilită de către anchetatori, iar variantele luate în calcul sunt condiţiile meteo, o eroare de pilotaj sau o defecţiune tehnică. Totuşi, autorităţile au precizat că nu sunt condiţii meteo extreme în regiune.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat condoleanţele faţă de rudele victimelor şi le-a cerut autorităţilor să constituie o comisie specială de anchetă, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Potrivit site-ului Flightradar24, care oferă informaţii în timp real despre cursele aeriene la nivel global (destinaţie, localizare, tipul aeronavei, altitudine, viteză), aeronava Antonov An-148 a dispărut de pe radare la 5 minute după decolarea din Moscova, efectuând o coborâre de aproximativ 1.000 de metri pe minut înainte de pierderea semnalului.

Compania rusă Saratov Airlines a fost interzisă în 2015 de la operarea zborurilor internaţionale, după ce inspectorii au descoperit în cabina unei aeronave de linie o persoană care nu era autorizată să facă parte din echipajul de zbor. Interdicţia a fost ridicată în 2016, iar compania şi-a restrâns activitatea. În prezent, Saratov Airlines operează în principal curse interne, dar face legătura şi către cele mai importante oraşe din Armenia şi Georgia.

--

Citește și: