Andrei Luca POPESCU
Andrei Luca POPESCU
756 vizualizări 15 iul 2017

Demonstraţii masive vor avea loc astăzi în Turcia, pentru a marca ziua de 15 iulie, când în urmă cu un an tentativa de răsturnare a regimului Erdogan a eşuat, după ce doar o mică parte a armatei turce a încercat să preia controlul asupra ţării. Privind la anul care a trecut de atunci şi la măsurile apropiate de ale unui dictator, luate de Erdogan, există voci care se îndoiesc de autenticitatea acestei tentative de puci, care nu avea, prin dimensiunile sale, nicio şansă de reuşită, în schimb a fost scuza perfectă pentru Erdogan de a-şi întări fără cale de întoarcere puterea în statul turc şi de a elimina din sistemul public oamenii care nu îl susţin. 

Săptămâna trecută, în Istanbul s-au adunat sute de mii de turci, în urma unui marş „al Justiţiei”, de 450 de kilometri, îndreptat împotriva regimului Erdogan, care este acuzat că în anul care a trecut a organizat o veritabilă „a doua lovitură de stat”, prin epurările pe care le-a făcut şi prin care a arestat în jur de 50.000 de persoane şi a eliminat din sistemul public peste 150.000 de militari, poliţişti, magistraţi, profesori sau jurnalişti. Aproape 200 de jurnalişti turci se află acum în închisoare, mulţi alţii fiind nevoiţi să părăsească Turcia de frica represaliilor regimului Erdogan.

Erdogan se va adresa sâmbătă Parlamentului, exact la ora la care acesta a fost bombardat de militarii care încercau să îl dea jos pe Erdogan în urmă cu un an. Un miting imens de susţinere va avea loc pe podul de peste Bosfor, unde au avut loc ciocniri armate în 2016. Oraşele sunt împânzite cu reclame care eroizează evenimentele de pe 15 iulie, arătând cum poporul s-a opus militarilor pucişti.

Pusă în context, situaţia din Turcia arată că s-a ajuns aici şi din vina celor care acum îl acuză pe Erdogan de dictatură, arată o analiză Foreign Policy. Măsurile pe care Erdogan le lua, nu doar după 2016, împotriva oponenţilor săi politici, aveau susţinerea populară nu doar a bazinului său electoral, ci şi a unor partide de opoziţie şi chiar a unor jurnalişti care acum sunt persecutaţi ca fiind gulenişti.

Cu ani înainte de tentativa de puci, când Erdogan băga la închisoare jurnaliştii care se opuneau agendei sale politice, alţi reporteri şi editori îl susţineau. Pe atunci însă, Erdogan şi Gulen erau aliaţi politici, iar mulţi jurnalişti „gulenişti” acum opresaţi îi făceau galerie lui Erdogan.

Chiar şi masivul marş pentru Justiţie, de la Ankara la Istanbul, care a strâns recent sute de mii de oameni, unii spun chiar un milion, care au protestat faţă de regimul Erdogan, trebuie pus în context. Condus de politicianul de opoziţie Kemal Kilicdaroglu, liderul CHP (Partidul Republican), acesta este unul dintre cei din Opoziţia parlamentară care a susţinut măsurile lui Erdogan, imediat după tentativa de puci de anul trecut. Chiar şi acest imens marş de protest a fost organizat abia după ce unul din membrii CHP, Enis Berberoglu, a fost arestat, imunitatea parlamentară fiindu-i suspendată pentru acuze de terorism. Însă chiar partidul CHP a fost unul dintre cele care a susţinut această măsură legislativă privind eliminarea imunităţii parlamentare, atunci când Erdogan a promovat-o împotriva politicienilor kurzi, arată Foreign Policy.

La finalul marşului, liderul din opoziţie nu a părut prea interesat să ceară justiţie pentru turci, ci a lansat aceleaşi acuzaţii ca şi Erdogan împotriva „guleniştilor”. „În mod clar, atât liderii ţării cât şi opoziţia - bazându-ne pe retorica lui Kilicdaroglu - se simt confortabil folosind sistemul legal turci ca pe o armă pentru propriile câştiguri, indiferent de consecinţe”, arată analiza Foreign Policy.

În aprilie 2017, Erdogan şi-a sporit şi mai mult puterile, prin modificarea Constituţiei. Majoritatea cetăţenilor turci s-au pronunţat, la limită, cu 51% în favoarea proiectului de instituire a sistemului prezidenţial, situaţie care îi oferă prerogative sporite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Corectitudinea votului a fost pusă la îndoială de mai mulţi observatori independenţi. Comisia Electorală a luat atunci o măsură extrem de controversată: au fost acceptate la numărătoare şi voturile fără ştampilă oficială, cu excepţia cazurilor când se poate dovedi că ele au fost aduse din afara secţiilor de votare.

În urma acestui referendum, Turcia va deveni de facto o republică prezidenţială, în care Erdogan poate rămâne preşedinte până în 2029. Schimbările constituţionale propuse de Erdogan reprezintă cele mai mari modificări ale sistemului de guvernare al statului turc, de la înfiinţarea republicii de către Kemal Ataturk, în 1923.

Recep Tayyip Erdogan susţinea că vrea modernizarea ţării şi eficientizarea procesului decizional prin înlocuirea republicii parlamentare cu cea prezidenţială. În momentul de faţă, puterea executivă este deţinută în Turcia de Guvernul condus de prim-ministru, numit de Parlament. Recep Erdogan vrea ca preşedintele, ales prin votul direct al cetăţenilor, să deţină puterea executivă.

Introducerea sistemului prezidenţial îi va conferi lui Recep Erdogan puteri sporite, iar funcţia de prim-ministru va dispărea (sau va fi subordonată preşedintelui). Proiectul de modificare a Constituţiei prevede ca următoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare să aibă loc pe 3 noiembrie 2019. Recep Erdogan, devenit în 2014 preşedinte (o funcţie mai degrabă onorifică, având prerogative reduse), va dobândi atribuţii executive totale şi va putea rămâne în postul cel mai înalt al statului turc până în anul 2029.

Criticii lui Recep Erdogan denunţă o încercare de consolidare a puterii şi a tendinţelor autoritariste.

Pachetul de schimbări propus de Erdogan a cuprins 18 amendamente şi a ajuns la referendum pentru că nu a primit susţinerea a două treimi din Parlament.

Cele mai importante schimbări supuse votului popular au fost:

- posibilitatea ca preşedintele să numească direct miniştrii şi înalţii demnitari.

- eliminarea postului de prim-ministru, deţinut în prezent de Binali Yildirim, precum şi crearea funcţiei de vicepreşedinte.

- preşedintele va putea interveni direct în justiţie.

- preşedintele decide instaurarea stării de urgenţă.

- preşedintele nu ar mai trebui să fie neutru politic, ca în prezent. Astfel Erdogan ar putea să revină şi la conducerea partidului AKP, care deţine majoritatea parlamentară.

- numărul parlamentarilor ar creşte de la 550 la 600, iar vârsta minimă pentru a fi ales ar scădea la 18 ani.

- preşedintele ar putea fi suspendat de Parlament. În prezent, el poate fi doar anchetat de parlament pentru trădare.

- tribunalele militare sunt abolite.

- preşedintele poate numi 4 dintre cei 13 judecători ai celei mai înalte instanţe din Turcia.

- sub noul sistem, Erdogan va putea să participe la încă două cicluri electorale de câte 5 ani, adică în 2019 şi 2024, pe care dacă le câştigă, poate rămâne preşedintele Turciei încă 12 ani de acum încolo.

Citește și: