no author
Mircea Olteanu
544 vizualizări 20 mar 2017

"Suntem toleranţi, dar nu suntem imbecili", a declarat Gabriel pentru cotidianul Passauer Neue Presse. "Acesta este motivul pentru care i-am transmis foarte clar omologului meu turc că o limită a fost depăşită aici".

Ministrul german de Externe a mai declarat pentru publicaţia Der Spiegel că în acest moment "aderarea Turciei la UE este mai îndepărtată decât oricând".

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a acuzat-o, într-un discurs televizat rostit duminică, pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, că ar utiliza "metode naziste" împotriva cetăţenilor turci.
"Când le spunem că sunt nazişti, europenii devin stânjeniţi, se solidarizează. Mai ales Angela Merkel", a afirmat Recep Erdogan.

Referindu-se personal la Angela Merkel, Recep Erdogan a continuat, potrivit postului N-TV şi revistei Focus: "Foloseşti metode naziste. Împotriva cui? Împotriva fraţilor mei din Germania şi a miniştrilor" care au mers în Germania pentru mitinguri electorale.

Administraţia Recep Tayyip Erdogan, acuzată de tendinţe autoritariste, este în conflict cu Germania şi Olanda după ce aceste ţări au interzis mitinguri electorale organizate înaintea referendumului pe tema introducerii sistemului prezidenţial în Turcia. Criticii susţin că Recep Erdogan vrea trecerea la un sistem prezidenţial pentru a sporirea prerogativelor decizionale.

Citește și: