Regele Iordaniei califică situația creată de gruparea SI drept un „al treilea Război Mondial”

Regele Iordaniei califică situația creată de gruparea SI drept un al treilea Război Mondial

Regele Abdullah al Iordaniei a declarat, într-un interviu pentru CNN, că lumea occidentală și cea arabă trebuie să reacționeze împreună la amenințarea reprezentată de grupul Stat Islamic (SI), apreciind că este vorba despre un „al treilea Război Mondial”, care implică musulmani, creștini și alte religii.

Regele Iordaniei a apreciat că președintele american Barack Obama are dreptate când spune că membrii grupării Stat Islamic nu ar trebui numiți extremiști islamiști, pentru că ei caută o legitimitate în interiorul Islamului, pe care nu o au. „Acești oameni vor să fie numiți extremiști. Adică, ei consideră acest lucru un semn de onoare”, a afirmat el. „Nu, noi suntem musulmani, nu știu ce sunt acești oameni, dar cu siguranță nu au nici o legătură cu religia noastră”, a adăugat suveranul.

Întrebat cum ar trebui să răspundă Occidentul, sau dacă răspunsul ar trebui să fie unul exclusiv arab, sau musulman sau occidental, Abdullah a afirmat că răspunsul ar trebui să fie unit. „Le-am spus atât liderilor din lumea arabă cât și celor din toată lumea, acesta este un al treilea Război Mondial prin alte mijloace, care aduce alături musulmani, creștini și alte religii în această luptă a generațiilor în care trebuie să fim toți, împreună. Deci nu este o luptă occidentală. Este o luptă în interiorul Islamului”, a precizat el.

În legătură cu înregistrarea video difuzată de SI care prezenta execuția unui pilot militar iordanian, regele a apreciat că scopul jihadiștilor este să intimideze, să sperie, însă efectul obținut a fost contrar, iordanienii fiind motivați să se mobilizeze.

Întrebat ce reacție a avut după ce a văzut înregistrarea video cu execuția pilotului iordanian, regele Abdullah a precizat că nu a văzut imaginile. „Mulți dintre noi au refuzat să vadă ceea ce cred că este propagandă. Desigur, am primit o informare detaliată despre ce s-a întâmplat. Nu am putut să nu vedem imagini în ziare. Dezgust, tristețe pentru familie”, a afirmat suveranul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican