Președintele Germaniei începe consultările cu partidele pentru a rezolva criza politică fără precedent

Președintele Germaniei începe consultările cu partidele pentru a rezolva criza politică fără precedent
Publicat: 21/11/2017, 11:38
Actualizat: 22/11/2017, 15:10

După o întrevedere avută luni cu cancelarul Angela Merkel, Steinmeier s-a pronunțat în favoarea continuării negocierilor pentru formarea unei coaliții guvernamentale, în pofida faptului că Merkel a precizat că ar prefera varianta alegerilor anticipate.

„Mă aștept ca toate părțile să conștientizeze responsabilitățile pe care le au, iar acest lucru nu înseamnă revenirea la urne”, a precizat Steinmeier, referindu-se la partidul cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU, centru-dreapta), la Partidul Democraților Liberi (FDP, centru-dreapta) și la formațiunea Alianța ’90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga). Cele trei formațiuni nu au reușit să ajungă la un acord privind alcătuirea unei coaliții guvernamentale.

În cursul zilei de marți, Steinmeier îi va primi pe reprezentanții Partidului Verzilor, iar miercuri va avea întrevederi cu Partidul Social-Democrat, care a anunțat că nu are intenția să intre la guvernare. Apoi, președintele Germaniei va avea consultări cu liderii FDP.

„Ne aflăm în fața unei situații fără precedent în istoria Republicii Federale, cum n-a mai existat în ultimii 70 de ani. Toate partidele politice reprezentate, în urma alegerilor, în Bundestag, sunt chemate să slujească binelui comun și țării noastre. Cine, prin alegeri, se arată dispus să-și asume responsabilitate politică, acela nu are voie să se eschiveze atunci când o are la îndemână”, declarase președintele Germaniei, adăugând că responsabilitatea nu trebuie pasată pe umerii alegătorilor, potrivit Deutsche Welle.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima...
Păstrăv în crustă crocantă. Rețetă perfectă de Florii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Sofia Vicoveanca, luată prin surprindere de Victor Rebengiuc: "Un exemplu de urmat". Gestul incredibil făcut de...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații