O țară din Europa nu-și mai schimbă numele. Criză fără precedent. Milioane de oameni vor fi afectați

O țară din Europa nu-și mai schimbă numele. Criză fără precedent. Milioane de oameni vor fi afectați
Publicat: 20/05/2018, 22:53
Actualizat: 28/03/2019, 16:38

Premierul Zoran Zaev și omologul său grec Alexis Tsipras au discutat despre această propunere în cadrul summitului între statele membre UE și statele din vestul Balcanilor.

Cu toate acestea, Zaev are nevoie de susținerea formațiunii politice VMRO-DPNE pentru a putea schimba denumirea statului.

„VMRO-DPNE nu va susține o schimbare adusă Constituției în scopul de a schimba numele țării”, a declarat președintele partidului, Hristijan Mickoski, în urma unei discuții cu Zaev.

Skopje și Atena au fost de acord anul acesta să intensifice negocierile pentru a încheia disputa care blochează aderarea Macedoniei la Uniunea Europeană și NATO, și îi afectează pe cei peste 2 milioane de locuitori ai statului FYR Macedonia. Grecia, care deține drept de veto în ceea ce privește admiterea în ambele organizații, consideră că denumirea fostului stat iugoslav reprezintă o revendicare teritorială pentru una din regiunile sale nordice, care poartă același nume.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Românul de 24 de ani, milionar din nimic. Cum a făcut munți de bani
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția