Motivul incredibil pentru care un asistent medical din Germania a omorât 84 de pacienți

Motivul incredibil pentru care un asistent medical din Germania a omorât 84 de pacienți
Publicat: 28/08/2017, 14:05

Dacă acuzațiile se vor dovedi reale, Niels ar deveni unul dintre cei mai mari criminali în serie din istoria Germaniei.

Anchetatorii germani au dezvăluit, luni, că Niels ar fi responsabil pentru 84 de decese. Fostul asistent medical, care a fost deja condamnat la închisoare pe viață, ar fi injectat zeci de pacienți cu medicație împotriva bolilor cardiovasculare în două spitale din orașele germane Delmenhorst și Oldenburg. Potrivit anchetatorilor germani, Niels ar fi vrut ca pacienții să intre în insuficiență cardiacă sau respiratorie pentru a-i resuscita, cu scopul de a-și impresiona colegii. El ar fi săvârșit aceste fapte între 2001 și 2005.

În 2008, Niels a fost condamnat la închisoare, fiind acuzat de tentativă de omor. El a fost prins în timp ce încerca să-i administreze o supradoză unui pacient. Ulterior, în 2015 a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce a fost găsit vinovat de uciderea a trei oameni, cu toate că existau suspiciuni că numărul victimelor ar fi fost mult mai mare. În timpul procesului, Niels a recunoscut în fața unui psiholog că a omorât 30 de persoane la spitalul din Delmenhorst și că a injectat substanțe dăunătoare în organismul a peste 60 de pacienți.

Timp de trei ani, anchetatorii au exhumat trupurile a mai bine de o sută de oameni tratați de asistentul Niels. După finalizarea investigațiilor, Niels este acuzat de uciderea a 84 de oameni.

Johann Kühme, șeful Poliției din Oldenburg, a afirmat că acțiunile lui Niels l-au lăsat fără cuvinte. El a adăugat că numărul victimelor ar fi mult mai mare, însă trupurile mai multor pacienți au fost deja incinerate.

„Ca și cum nu ar fi fost destul, trebuie să realizăm că dimensiunea crimelor lui Niels este mult mai mare”, a mai afirmat Johann Kühme.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Câte zile e valabilă amiabila?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca...