Mesajul Comisiei Europene pentru Erdogan, după ce a învins la referendumul care îi dă puteri sporite

Mesajul Comisiei Europene pentru Erdogan, după ce a învins la referendumul care îi dă puteri sporite
Publicat: 17/04/2017, 00:42
„În perspectiva rezultatului strâns al referendumului și a amendamentelor constituționale cu bătaie lungă, facem apel la autoritățile din Turcia să caute să ajungă la cel mai larg posibil consens național în ceea ce privește implementarea lor”, a transmis Executivul european, potrivit The Guardian.
Primele rezultate oficiale ale referendumului din Turcia arată că tabăra „Da” (Evet), care susține modificările constituționale propuse de Erdogan, a câștigat la o diferență foarte mică, cu 51% din voturi. Comisia Electorală a luat o măsură extrem de controversată, care pune la îndoială corectitudinea votului: au fost acceptate la numărătoare și voturile fără ștampilă oficială, cu excepția cazurilor când se poate dovedi că ele au fost aduse din afara secțiilor de votare. Majoritatea turcilor din diaspora au votat Da, în România votul turcilor fiind împotriva lui Erdogan 55%-45%, ca și în multe alte țări, precum SUA, însă marile comunități turce din Vest au votat majoritar Da.
Turcii au ieșit duminică la urne pentru a vota la referendumul constituțional convocat de președintele Recep Tayyip Erdogan, în urmă căruia Turcia va deveni de facto o republică prezidențială, în care Erdogan poate rămâne președinte până în 2029. Schimbările constituționale propuse de Erdogan reprezintă cele mai mari modificări ale sistemului de guvernare al statului turc, de la înființarea republicii de către Kemal Ataturk, în 1923. Cei care îl susțin pe Erdogan spun că schimbările propuse ar moderniza statul turc, în timp ce opozanții arată că regimul autocratic al lui Erdogan ar primi și mai multe puteri.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O româncă din Spania a crezut că Brad Pitt a văzut-o pe TikTok și s-a...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Cursul valutar BNR pentru 28 martie 2024: Cum evoluează dolarul american?
Încă un membru al Familiei Regale a fost diagnosticat cu cancer, după Regele Charles și...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Un mare producător auto renunță DEFINITIV la diesel
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Piața imobiliară. Cele mai mari chirii din țară, raportate la veniturile salariale
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Când va fi înmormântată Andreea, victima lui Mirel Dragomir? Familia, colegii și profesorii sunt în...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Pedeapsă redusă pentru tânăra care şi-a ucis cea mai bună prietenă în Mangalia. Mama victimei:...
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și...
Astronomii au găsit 49 de galaxii noi în mai puțin de 3 ore