Măsură fără precedent în UE. Țările est-europene care nu primesc imigranți vor fi penalizate

Măsură fără precedent în UE. Țările est-europene care nu primesc imigranți vor fi penalizate
Publicat: 16/05/2017, 21:32
Actualizat: 26/03/2019, 00:25

Deși Comisia Europeană a stabilit în 2015 distribuirea proporțională a 160.000 de imigranți, până acum au fost relocați doar 18.500.

Polonia și Ungaria au refuzat să primească vreun imigrant extracomunitar în cadrul sistemului de relocare.

„Este inacceptabil ca în timp ce majoritatea statelor membre depun eforturi reale, într-un autentic spirit european, alte țări să continue să demonstreze că nu sunt deloc solidare”, a declarat Dimitris Avramopoulos, comisarul UE pentru Imigrație. „De aceea, cer Poloniei și Ungariei, care nu au acceptat nicio persoană ce are nevoie de protecție, să înceapă să facă acum acest lucru”, a adăugat Avramopoulos.

Comisia Europeană va stabili luna viitoare dacă va iniția proceduri de sancționare a statelor europene care nu respectă schema de relocare a azilanților.

În aprilie, Malta, care deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a propus oferirea unor subvenții de câte 60.000 de euro pentru fiecare imigrant statelor UE care primesc extracomunitari peste cotele stabilite de Comisia Europeană, iar țările care nu primesc ar urma să achite sumele.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiați extracomunitari ajunși în spațiul UE. România, Cehia, Slovacia și Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranților conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiați.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o...
Muncă până la moarte. Raportul real dintre speranța de viață și vârsta de pensionare
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață