Kremlinul ironizează Casa Albă: Informația că Putin se va întâlni în luna mai cu Trump este o „dorință a Washingtonului”

Kremlinul ironizează Casa Albă:  Informația că Putin se va întâlni în luna mai cu Trump este o dorință a Washingtonului
Publicat: 27/04/2017, 20:14
Actualizat: 27/04/2017, 20:27

Ziarul rus Kommersant a anunțat anterior că cei doi lideri se vor întâlni pentru prima dată în luna mai, acesta a citat două surse guvernamentale, una din Rusia și o alta din SUA.

În octombrie 2016, Administrația Statelor Unite a formulat acuzații oficiale la adresa Rusiei privind o serie de atacuri cibernetice care au vizat servere ale Partidului Democrat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și legislative.

Potrivit serviciilor secrete americane, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influențare a rezultatului scrutinului prezidențial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump și în ambiția de a submina sistemul liberal-democratic occidental. „Eforturile Rusiei de a influența scrutinul prezidențial american reprezintă cea mai recentă expresie a dorinței pe care Moscova o are de mult timp de a submina ordinea liberal-democratică occidentală promovată de Statele Unite; activitățile Rusiei demonstrează o escaladare semnificativă din punctul de vedere al modului direct de acțiune, al intensității și scopului eforturilor, comparativ cu operațiunile anterioare”, se arată în versiunea declasificată a Raportului de evaluare elaborat de Comunitatea serviciilor de informații din SUA.

Tensiunile dintre Statele Unite și Rusia s-au amplificat în ultimii ani, pe fondul crizelor din Ucraina și Siria, precum și în contextul suplimentării capacităților militare NATO în Europa de Est.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio...
Ce au stabilit judecătorii în cazul lui Vlad Pascu. Tatăl lui Sebastian Olariu, unul dintre...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Legea pe are O AȘTEPTAU milioane de români. Proiectul tocmai a fost DEPUS la Parlament
BREAKING NEWS. Va fi sau nu RETRAS Cătălin Cîrstoiu
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki....
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!