Jean-Claude Juncker, avertisment pentru Catalonia, care vrea independență față de Spania

Jean-Claude Juncker, avertisment pentru Catalonia, care vrea independență față de Spania
Publicat: 14/09/2017, 21:28

„Întotdeauna am spus despre acest subiect că vom urma și vom respecta hotărârile Curții Constituționale și ale Parlamentului Spaniei, dar este evident că dacă se va vota > pentru independența Cataloniei – trebuie să așteptăm și să vedem – vom respecta acea alegere. Dar Catalonia nu poate deveni membru UE în ziua următoare votului”, a spus Juncker.

Președintele Comisiei Europene a mai precizat că orice stat nou trebuie să urmeze aceleași proceduri de aderare la UE ca toți aspiranții, citând Scoția și țara sa de origine, Luxemburg.

„Dacă nordul Luxemburgului va decide să se despartă de sud, aceleași reguli se vor aplica”, a mai spus Juncker.

La 8 septembrie, Curtea Constituțională a Spaniei a blocat planurile pentru organizarea unui referendum de independență în regiunea Catalonia la 1 octombrie, în urma unui apel formulat de către guvernul de la Madrid.

Decizia Curții a fost de a suspenda timp de cinci luni noua lege a referendumului, adoptată miercuri de către Parlamentul regional al Cataloniei, pentru a le permite judecătorilor să aibă timp să analizeze dacă scrutinul respectă Constituția Spaniei.

Procurorii spanioli au anunțat că vor formula acuzații penale asupra membrilor Parlamentului regional al Cataloniei care au votat pentru desfășurarea unui referendum de independență, care este considerat ilegal de către guvernul central de la Madrid.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Ion Iliescu și Petre Roman, acuzați de infracțiuni împotriva umanității în dosarul Mineriadei. Ce riscă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”