„Inamicul absolut al libertății”. Cum au ajuns tinerii americani să nu mai creadă în statul democratic și libertatea de exprimare

„Inamicul absolut al libertății. Cum au ajuns tinerii americani să nu mai creadă în statul democratic și libertatea de exprimare
Publicat: 16/10/2017, 08:20
Actualizat: 16/10/2017, 11:13

„Tinerii americani par să își piardă încrederea în libertate. De ce? Potrivit rezultatelor Sondajului privind valorile, doar aproximativ 30% dintre americanii născuți după anul 1980 cred că este absolut esențial să trăiască într-un stat democratic, față de 72% dintre americanii născuți înainte de al II-lea Război Mondial. În 1995, 16% dintre americanii adolescenți și tineri adulți considerau că democrația este o idee inadecvată; în 2011, ponderea acestora a crescut la nivelul de 24%”, notează editorialistul Clay Routledge, profesor de Psihologie la Universitatea din Dakota de Nord, într-un articol publicat în cotidianul The New York Times sub titlul „De ce tinerii de la începutul mileniului al III-lea sunt sceptici privind libertatea”.

„Tinerii americani sunt, în mod disproporționat, sceptici și în legătură cu libertatea de exprimare”, continuă editorialistul NYT. Un sondaj efectuat în anul 2015 de Institutul Pew arăta că 40% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani cred că instituțiile guvernamentale ar trebui să poată reglementa anumite tipuri de discursuri ofensatoare. Doar 27% dintre persoanele din categoria de vârstă 35-50 de ani, 20% dintre cei cu vârste între 51 și 69 de ani și 12% dintre cei care au între 70 și 87 de ani împărtășesc această opinie.

„Pentru mulți analiști conservatori, mai ales cei preocupați de atitudinile din campusurile universitare, aceasta este pur și simplu o dovadă în plus privind influența negativă subtilă pe care stânga radicală o are în mediile academice. Dar în timp ce ideologia joacă în mod categoric un rol în acest caz, aceste tendințe depășesc liniile afilierilor politice, după cum o arată cifrele sondajelor”, explică NYT.

Un studiu efectuat de Institutul Gallup în 2016 relevă că majoritatea studenților, fie că sunt simpatizanți ai Partidului Democrat sau ai celui Republican din SUA, consideră că administratorii colegiilor universitare trebuie să aibă dreptul de a restricționa discursuri care sunt ofensatoare pentru anumite categorii de persoane. Un sondaj privind atitudinile studenților în privința libertății de exprimare publicat săptămâna trecută de Fundația pentru Drepturi Individuale în Educație arată că 66% dintre studenții care susțin Partidul Democrat și 47% dintre cei cu simpatii republicane cred că există situații în care un colegiu poate retrage invitația adresată unui expert chiar și după anunțarea evenimentului. Iar un studiu publicat de Institutul Brookings în septembrie releva că 20% dintre studenții cu simpatii democrate și 22% dintre cei care votează cu republicanii cred că este acceptabil ca organizații studențești să recurgă la violență pentru a împiedica o persoană să rostească un discurs.

„Dacă scepticismul față de democrație și libertatea de exprimare nu reprezintă poziții politice, atunci ce reprezintă? Care sunt factorii ce unesc atât de mulți americani în aceste atitudini? Propun ca răspuns «teama» – inamicul absolut al libertății”, afirmă editorialistul Clay Routledge.

„Cultura parentală din SUA a devenit din ce în ce mai protecționistă și concentrată pe siguranță, după cum o arată fenomenul «părinților elicopter». Beneficiile creșterii siguranței sunt multe. Dar, începând de la un anumit punct, protejarea copiilor de situații dăunătoare care nu sunt necesare s-a combinat cu protejarea lor de factori de stres și de situații de incertitudine (de genul rezolvării problemelor zilnice, precum a se pierde și a se descurca pe cont propriu), situații care sunt esențiale dezvoltării indepedenței personale”, explică editorialistul NYT.

Specialiștii au stabilit o asociere între fenomenul „părinților elicopter” și cazurile studenților care au niveluri scăzute de încredere în ei înșiși. În plus, un studiu publicat în septembrie arată că adolescenții și tinerii adulți din prezent prezintă o probabilitate mai redusă de a se implica în activități care necesită independență personală, precum munca pentru a se întreține, condusul unei mașini, întâlniri cu persoane de care sunt atrași și petrecerea timpului cu prieteni fără supravegherea de către adulți.

„Colegiile și universitățile au amplificat problema dependenței prin promovarea a ceea ce uneori se numește cultura victimizării. Studenții americani (care sunt cei mai protejați și cei mai privilegiați oameni de pe planetă) trebuie să fie feriți și încurajați să fie permanent vigilenți și să semnaleze orice comportament care poate genera disconfort emoțional. Sentimente și experiențe care pe vremuri erau considerate parte a vieții de zi cu zi, precum cazul în care ești nemulțumit de opinia politică a cuiva, au acum o probabilitate mai mare să fie tratate ca fiind dăunătoare sănătății mentale. Iar, pentru agravarea problemei, cultura victimizării este «contagioasă». Studiile arată că atunci când un grup este acuzat că le provoacă rău altora, membrii grupului acuzat tind la rândul lor să considere că grupul lor este și el discriminat”, explică editorialistul.

„Ar putea exista unele beneficii ale intensificării sensibilității față de vulnerabilitățile psihologice ale studenților. Tinerii din perioada actuală se confruntă cu factori de stres unici, precum ușurința activităților de hărțuire în mediile de socializare online. Dar, în loc să ajute, cultura victimizării nu face decât să agraveze problema. Teama, în toate formele ei, este în centrul acestor probleme – teama de eșec, de situații ridicole, de disconfort, de stigmatizare, de incertitudine. Sigur că aceste temeri ne afectează pe toți, indiferent de categorie. Dar exact aici este problema: cultura noastră nu îi pregătește pe tineri să facă față amenințărilor inevitabile. De fapt, în pofida faptului că sunt crescuți într-o societate mai sigură și mai bună decât cea a generațiilor trecute, tinerii americani semnalează în prezent niveluri mai ridicate de anxietate. Teama împinge oamenii să adopte poziții defensive. Atunci când oamenii sunt îngrijorați, sunt mai puțin deschiși față de idei și opinii diverse, sunt mai puțin toleranți și iertători cu cei care au alte păreri”, subliniază editorialistul Clay Routledge, avertizând că „teama îi face pe oameni să privilegieze siguranța socială în detrimentul libertății”.

„Ce se poate face? Nu este suficient să îi criticăm pe tineri pentru că sunt excesiv de sensibili și insuficient de independenți. Nu ei au conceput cultura noastră axată pe siguranță. Trebuie să îi eliberăm, să îi lăsăm să exploreze liberi societatea, să îi lăsăm să facă greșeli, să aibă eșecuri, să simtă durere emoțională, să învețe să regleze singuri teama și disconfortul. Dacă vrem ca viitoarele generații să aibă încredere în libertate, trebuie să le redăm încrederea în propriile capacități”, încheie editorialistul Clay Routledge.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Marea Britanie a intrat într-o recesiune „superficială”