7 august 201707:377974

După sancţiunile impuse de ONU, Coreea de Nord primeşte o nouă lovitură din partea Chinei

Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, a declarat, în contextul noilor sancţiuni impuse de ONU asupra regimului de la Phenian, că situaţia din Peninsula Coreeană a intrat într-o "fază foarte critică" şi a avertizat Coreei de Nord să nu provoace comunitatea internaţională, potrivit The Guardian.

China a cerut Coreei de Nord să nu efectueze alte teste balistice sau nucleare, din moment ce aceste acte sunt considerate provocări de către comunitatea internaţională, situaţia fiind deja critică în Peninsula Coreea.

Wang Yi a făcut aceste declaraţii la doar o zi după ce Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimitate noile sancţiuni împotriva Phenianului. El a adăugat că speră să îi determine pe liderii nord-coreeni să ia decizii înţelepte în privinţa programului nuclear.

”Nu încălcaţi deciziile ONU şi nu provocaţi bunăvoinţa comunităţii internaţionale prin lansarea de rachete sau efectuând teste nucleare”, i-a transmis Wang ministrului de Externe al Coreei de Nord, Ri Yong-ho, în cadrul summitului ASEAN de la Manila.

Wang i-a mai transmis omologului nord-coreean că Phenianul trebuie să rămână calm după noile sancţiuni impuse de ONU, ce au fost foarte apreciate de către preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

Ministrul chinez de Externe a mai precizat că sancţiunile ONU au fost concepute pentru a bloca în mod eficient programul nuclear al Coreei de Nord, însă a afirmat că nu acesta este scopul final.

”Scopul final este de a stabiliza regiunea pe termen lung prin intermediul negocierilor”, a mai spus Wang.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.