Donald Trump recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. Reuniune de urgență a ONU. Reacție dură a lui Mahmud Abbas. UPDATE

Donald Trump recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. Reuniune de urgență a ONU. Reacție dură a lui Mahmud Abbas. UPDATE
Publicat: 07/12/2017, 09:10
Actualizat: 25/03/2019, 23:29

UPDATE:Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) se va întruni vineri, la cererea a opt state membre, pentru a discuta despre decizia președintelui american Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului, au anunțat miercuri mai mulți diplomați, relatează Reuters.

„ONU i-a acordat Ierusalimului un statut juridic și politic special, apoi Consiliul de Securitate i-a cerut comunității internaționale să-l respecte. Din acest motiv, considerăm că această problemă trebuie să fie abordată urgent de către Consiliu”, a declarat adjunctul ambasadorului Suediei la ONU, Carl Skau.

O rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU adoptată în decembrie 2016 „subliniază că nu va fi recunoscută nicio modificare a liniilor trasate la 4 iunie 1967, inclusiv în ceea ce privește Ierusalimul, altele decât cele convenite de părți prin negocieri”.

După anunțul lui Donald Trump, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a transmis: „Am vorbit în mod constant împotriva oricărei măsuri unilaterale care ar pune în pericol perspectiva de pace pentru israelieni și palestinieni. În acest moment de mare anxietate, vreau să spus clar că nu există alternativă la soluția cu două state. Nu există niciun plan B. Voi face tot ce este în puterea mea pentru a sprijini liderii israelieni și palestinieni să revină la negocieri semnificative”. Ambasadorul Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a lăudat decizia lui Trump, spunând că este „lucrul corect care trebuia făcut”.

Donald Trump a argumentat această decizie arătând că în ultimele decenii președinții Statelor Unite au evitat, din diverse rațiuni, să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului.

„Fiecare președinte american a refuzat să mute Ambasada SUA la Ierusalim și să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului, considerând că amânările vor contribui la avansarea procesului de pace. Însă, după 20 de ani, constat că nu ne apropiem de obținerea păcii” între Israel și palestinieni, a afirmat Donald Trump.

„Am decis că a venit momentul să recunosc Ierusalimul ca fiind capitala Israelului”, a declarat președintele Statelor Unite, argumentând că hotărârea sa marchează „o nouă abordare” în efortul de soluționare a conflictului israelo-palestinian. „Alți președinți americani au făcut această promisiune în campanie, dar nu au onorat-o. Astăzi, eu onorez promisiunea”, a subliniat Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă a activat un document executiv din anul 1995 prin care Statele Unite asumau angajamentul de a muta Ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Donald Trump a ordonat Departamentului de Stat să inițieze pregătirile pentru mutarea Ambasadei SUA la Ierusalim.

„Consider că aceste decizii sunt în sensul celor mai bune interese ale Statelor Unite ale Americii și în sensul continuării eforturilor de pace între Israel și palestinieni. (…) Orașul Ierusalim este una dintre cele mai sensibile probleme. Reafirm angajamentul Administrației mele pentru procesul de pace. Vom obține pacea, pacea nu este niciodată imposibil de obținut”, a subliniat Donald Trump, îndemnând liderii din Orientul Mijlociu să inițieze eforturi active pentru pace.

Benjamin Netanyahu salută decizia „istorică” a lui Donald Trump

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a salutat, miercuri seară, decizia președintelui SUA, Donald Trump, de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, catalogând-o drept „un moment istoric crucial”.

„Este vorba de un moment istoric crucial”, a declarat Benjamin Netanyahu, potrivit site-ului Ynetnews.com.

Benjamin Netanyahu a subliniat că orice eventual acord de pace cu palestinienii trebuie să includă statutul orașului Ierusalim de capitală a Israelului, îndemnând alte țări să urmeze exemplul Statelor Unite și să mute ambasadele în Ierusalim.

Mahmud Abbas: Statele Unite încalcă reglementările internaționale și renunță la rolul de mediator

Mahmud Abbas, liderul Autorității Palestiniene, a condamnat dur decizia președintelui SUA, Donald Trump, de a recunoaște orașul Ierusalim drept capitală a Israelului, avertizând că, prin această hotărâre ilegală, Statele Unite renunță la rolul de mediator în procesul de pace israelo-palestinian.

„Prin decizia privind statutul orașului Ierusalim, Administrația americană a încălcat toate reglementările internaționale și a ignorat consensul internațional”, a declarat Mahmud Abbas.

„Decizia lui Donald Trump echivalează cu renunțarea de către Statele Unite la rolul de mediator în procesul de pace. Hotărarea lui Donald Trump nu va face decât să ofere ajutor organizațiilor extremiste care vor să aducă regiunea la război religios”, a subliniat președintele Autorității Palestiniene.

Conducerea Autorității Palestiniene se va întruni zilele următoare și se va consulta cu lideri arabi pentru a formula o reacție la decizia lui Donald Trump de a recunoaște orașul Ierusalim drept capitală a Israelului.

Israelul consideră Ierusalimul capitala indivizibilă a statului evreu. Autoritatea Palestiniană speră ca Ierusalimul de Est să devină capitala viitorului stat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
”Fratele meu s-a stins din viață la 34 de ani, din cauza depresiei” Drama care...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere