De ce a anulat Donald Trump întâlnirea cu Kim Jong-Un?

De ce a anulat Donald Trump întâlnirea cu Kim Jong-Un?
Publicat: 25/05/2018, 22:32

Cu toate acestea, ea a fost anulată la doar câteva ore de la anunțul cu privire la distrugerea poligonului de teste atomice de la Punggye-ri.

Analizând succesiunea evenimentelor care a dus la decizia lui Donald Trump, nu reiese foarte clar de ce Donald Trump a luat această decizie. Cu excepția amenințărilor emise de Coreea de Nord pe 16 mai (de așteptat în cazul ei), la o primă vedere nu par să fie foarte multe motive pentru anularea întâlnirii. Singurele momente care ar putea să ofere un indiciu ar fi cele în care Donald Trump s-a răzgândit cu privire la locație, precum și cel de pe 22 mai, când a dat de înțeles pentru prima oară că summit-ul ar putea să nu mai aibă loc deloc.

Aparent, genul acesta de comportament pare caracteristic unui om inconsecvent (reputație de care Donald Trump se bucură deja). Însă în limbaj diplomatic, aceste momente (precum și declarațiile lui) pot fi interpretate ca semnale de nemulțumire cu privire la ceva sau ar putea fi o formă de presiune asupra diplomațiilor implicate în negocieri. Iar mesajul din urmă cu câteva zile, în care punea sub semnul întrebării summit-ul, ar putea fi interpretat ca un mesaj că negocierile dintre părțile implicate (China, SUA, Coreea de Sud și Coreea de Nord) nu merg în direcția pe care Statele Unite și-o doresc.

Motivul real al anulării întâlnirii ar putea sta în condițiile geopolitice din peninsulă și în aspectele de natură politică

Dar lăsând la o parte aspectul declarativ (de multe ori nu foarte relevant în politică externă), problemele din Peninsula Coreea sunt mult mai complexe, motivele din spatele deciziei lui Trump putând fi găsite, mai degrabă, în condițiile geopolitice din peninsulă și în aspectele de natură politică.

Nu este vorba doar de programul nuclear nord-coreean, ci și de faptul că, în continuare, capitala sud-coreeană este în raza artileriilor nord-coreene, că SUA are peste 20.000 de soldați în Coreea de Sud, că regimul de la Phenian ar fi avut în continuare un program nuclear, dar și de faptul că regimul nord-coreean nu este recunoscut de Statele Unite. Fiecare dintre aceste teme ar fi fost subiectul unor negocieri ulterioare, marcate de întâlnirea dintre Președintele Donald Trump și reprezentantul unui guvern nerecunoscut de acesta.

Nu ar fi fost un lucru nemaiîntâlnit dat fiind precedentul stabilit de Nixon în 1972, atunci când a vizitatRepublica Populară Chineză, un stat pe care SUA nu-l recunoscuse până la acea dată. Însă acea vizită fusese pregătită deHenry Kissinger tocmai pentru acest scop, iar miza geopolitică era mult mai mare – în speță URSS. În plus, nu doar Statele Unite au interesul să mențină situația actuală din Pen. Coreea, ci și China. Aceasta, bazându-se pe experiența sa istorică, are tot interesul să mențină Pen. Coreeană divizată. Astfel că este greu de crezut că ar fi de acord cu două Corei în relații diplomatice bune.

Acum rămâne de văzut cum vor decurge discuțiile între Coreea de Sud și cea de Nord, dat fiind contextul creeat de Trump (care oricum, ar putea să se mai răzgândeasca o dată). Însă în lipsa Statelor Unite, este puțin probabil ca cele două Corei să ajungă la vreun acord important.

Cronologia evenimentelorcare au dus la decizia lui Donald Trump, începând cu apariția primelor informații cu privire la o potențială detensionare a situației din Peninsula Coreeană:

9 aprilie– Coreea de Nord a transmis Statelor Unite că este pregătită să discute despre denuclearizarea Peninsulei Coreene în cadrul unei întâlniri între președintele Donald Trump și liderul suprem de la Phenian, Kim Jong-un

18 aprilie– Președintele american Donald Trump a confirmat că Mike Pompeo, șeful CIA și secretarul de stat desemnat, s-a deplasat în Coreea de Nord pentru a discuta cu Kim Jong Un

21 aprilie– Kim Jong-un anunță oprirea testelor nucleare

24 aprilie– Donald Trump a exprimat disponibilitatea de a se întâlni „foarte curând” cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, pe care l-a catalogat drept „foarte deschis” și „foarte onorabil”

27 aprilie– președintele sud-coreean Moon Jae-In și liderul nord-coreean Kim Jong-Un se întâlnesc și semnează o declarațiă comună potrivit căreia „Nu va mai fi război în Peninsula Coreea și astfel o nouă eră a început”

29 aprilie– Coreea de Nord promite că va închid unitatea de teste nucleare și cheamă observatori internaționali

29 aprilie– Donald Trump a declarat că întrevederea sa istorică cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un ar putea avea loc în „următoarele trei-patru săptămâni”

30 aprilie– Donald Trump a sugerat că întâlnirea cu lKim Jong-un ar putea avea loc în „Casa Păcii”, situată la granița dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud

4 mai– Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că a stabilit data și locul întrevederii istorice cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un (fără însă să precizeze unde exact)

6 mai– Surse anonime precizează că Donald Trump și liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un s-ar putea întâlni în Singapore, în luna iunie

8 mai– Kim Jong-Un a efectuat o nouă vizită în China

9 mai– Mike Pompeo, secretarul american de Stat, a fost în vizită la Phenian pentru a discuta despre întrevederea dintre Kim Jong-Un și Donald Trump

12 mai– Coreea de Nord anunta inchiderea poligonului de la Punggye-ri în perioada 23-25 mai

16 mai– Coreea de Nord a amenințat cu renunțarea la întâlnirea dintre Kim Jong-un și Donald Trump, dacă Statele Unite vor continua să o preseze să renunțe complet la armele nucleare

17 mai– Administrația sud-coreeană a afimat că președintele Moon Jae-in intenționează să aibă un rol activ de mediator între Coreea de Sud, Statele Unite și Coreea de Nord

17 mai– Regimul Kim Jong-Un a avertizat, joi, că ar putea întrerupe contactele cu Guvernul „incompetent” din Coreea de Sud din cauza exercițiilor comune efectuate de militari sud-coreeni și americani

18 mai– Statele Unite anulează un exercițiu militar cu Coreea de Sud pe fondul unor amenințări ale Coreei de Nord

22 mai– Donald Trump emite posibilitatea anulării întâlnirii cu Kim Jong-Un

24 mai– Coreea de Nord amenință SUA cu o confruntare nucleară, dacă summitul Trump-Kim va fi anulat

24 mai– Coreea de Nord anunță distrugerea poligonul de teste atomice de la Punggye-ri

24 mai– Donald Trump a anulat întâlnirea cu Kim Jong-un

25 mai – Donald Trump anunță că a reluat discuțiile cu Coreea de Nord, iar întâlnirea cu Kim Jong-un ar ptea avea loc la data programată

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au abandonat mortul pentru a-și salva viața. Un cortegiu funerar din Mureș a fost atacat...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Va fi obligatoriu în toată România. Încălcarea legii se pedepsește cu amenzi uriașe
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice