no author
Teodora Marinescu
1775 vizualizări 11 nov 2017

Pablo Molins susţine că plecarea lui Carles Puigdemont în Belgia a accentuat criza politică şi că acesta ar fi trebuit să rămână în Catalonia să lupte pentru cauza sa, adăugând că acţiunea liderului catalan demis a dat un motiv autorităţilor spaniole pentru a aresta oficiali catalani.

Opt membri ai Guvernului catalan sunt reţinuţi, la momentul de faţă, din cauza declaraţiei de independenţă considerată ilegală, fiind investigaţi, alături de Puigdemont, pentru acte de rebeliune.

Pablo Molins îi reprezintă pe purtătorul de cuvânt al Guvernului catalan, Jordi Turull, şi pe fostul ministru al Dezvoltării Durabile, Josep Rull. Cei doi au descris situaţia din închisoare ca fiind una "confortabilă", însă afirmă că au fost umiliţi când ofiţerii de politţie i-au condus la tribunal.

Comentariile au fost făcute la o zi de la eliberarea pe cauţiune a preşedintelui Parlamentului catalan, Carme Forcadell, după ce aceasta a petrecut o noapte în arest, la Madrid, înfruntând acuzaţii similare.

Citește și: