Cererea lui Trump către Rusia și China în mijlocul presiunilor nucleare ale Coreei de Nord: Nu vom permite acestei dictaturi depravate să țină lumea ostatică

Cererea lui Trump către Rusia și China în mijlocul presiunilor nucleare ale Coreei de Nord: Nu vom permite acestei dictaturi depravate să țină lumea ostatică
Publicat: 16/11/2017, 08:43

După ce a efectuat un turneu de 12 zile în Asia, președintele american a susținut o conferință de presă la Washington în care a subliniat obiectivele SUA cu privire la Coreea de Nord.

„Am cerut fiecărei națiuni, inclusiv Chinei și Rusiei, să se unească pentru a izola regimul nord-coreean, să renunțe la toate relațiile economice și comerciale până când Coreea de Nord va înceta provocările periculoase. Trebuie să denuclearizăm Coreea de Nord”, a afirmat Trump.

„Am spus foarte clar că nu vom permite acestei dictaturi depravate să țină lumea ostatică printr-un șantaj nuclear”, a adăugat președintele SUA.

La câteva ore după discursul președintelui american, Choo Mi-ae, liderul partidului de guvernământ din Coreea de Sud, a precizat că Guvernul de la Seul își dorește o soluționare pașnică a crizei din Peninsula Coreea și a adăugat că Trump nu ar trebui „în nicio circumstanță” să acționeze militar împotriva regimului de la Phenian, fară să se consulte cu Coreea de Sud.

„Președintele Trump afirmă des că are toate opțiunile pe masă. Noi vrem să fim siguri că opțiunea unui nou război nu este viabilă. Sub nicio circumstanță Statele Unite nu ar trebui să folosească opțiunea militară, fără acordul Coreei de Sud. Trebuie să căutăm o rezolvare pașnică a crizei”, a precizat Choo Mi-ae.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cadavrul unei femei a fost descoperit în dulapul din dormitor. Polițiștii l-au reținut pe principalul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu