Cel mai mare partid de opoziție din Marea Britanie, decizie de ultima oră despre cel de-al doilea referendum privind rămânerea în UE

Cel mai mare partid de opoziție din Marea Britanie, decizie de ultima oră despre cel de-al doilea referendum privind rămânerea în UE
Publicat: 14/01/2018, 16:52

„Nu susținem sau cerem organizarea unui al doilea referendum; ceea ce am cerut este un vot semnificativ în Parlament”, a spus Corbyn, într-un interviu pentru ITV.

Liderul Partidului Laburist exclude posibilitatea ca Marea Britanie să rămână pe piața unică a UE după Brexit.

„Piața unică depinde de statutul de membru al Uniunii Europene. Avem o relație comercială cu Europa fără taxe, care se bazează pe accesul la această piață și pe accesul Europei la piața noastră? Da. Vom promova asta în cadrul negocierilor? Da. Am transmis asta Uniunii Europene din partea opoziției? Da. Trebuie să creăm o relație specială cu Uniunea Europeană”, a mai spus Corbyn.

Jeremy Corbyn a mai precizat că partidul său va vota împotriva proiectului de lege privind Brexit, în cadrul celei de-a treia lecturi din Camera Comunelor, întrucât există îngrijorări privind protejarea democrației parlamentare și a drepturilor omului.

„Dacă amendamentele noastre nu vor fi luate în calcul de către Guvern, vom vota împotriva proiectului de lege privind retragerea din UE, săptămâna viitoare. Am trasat liniile noastre în ceea ce privește responsabilitatea democratică, protejarea angajaților și a mediului, drepturile consumatorilor, drepturile omului”, a conchis Corbyn.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani