BREXITUL a fost declanșat OFICIAL. May: „Nu este cale de întors”. Tusk: „Să nu ne prefacem că e o zi fericită”. LIVE UPDATE

Publicat: 29/03/2017, 18:51

UPDATE 18:25 Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că dorința sa este ca Marea Britanie și Europa să rămână parteneri apropiați.

„Pentru mine, Marea Britanie este și va face parte în continuare din Europa. Avem multe în comun, nu doar valorile pe care le împărtășim. Pe baza acestor valori, cu ajutorul legilor, ne vom strădui pentru a avea un echilibru al obligațiilor și drepturilor”, a spus Merkel.

UPDATE 17: 20 Guvernul României susține, în cadrul unui comunicat de presă, că se va implica activ în protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

„Pentru România, Regatul Unit este un partener esențial și așa va rămâne. Țările noastre sunt angajate într-un parteneriat strategic, privit ca o recunoaștere a legăturilor speciale și a viziunii comune pe care o avem pe foarte multe teme la nivel internațional. Dorim aprofundarea acestui parteneriat atât pe componenta de securitate și de apărare, cât și pe cea privind dezvoltarea cooperării economice și intensificarea prezenței culturale britanice în România”, a precizat premierul Grindeanu.

Totodată, Grindeanu i-a solicitat ministrului pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, să se deplaseze în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în prima parte a lunii aprilie, pentru a discuta cu membrii comunității românești și cu autoritățile britanice.

„Voi sublinia că este necesară asigurarea unui tratament egal și echitabil pentru cetățenii români în raport cu cetățenii celorlalte state membre”, a afirmat ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac.

UPDATE 17:15 O reacție a venit și din partea președintelui francez, Francois Hollande. Aflat într-o vizită în Indonezia, Hollande a declarat pentru jurnaliștii, prezenți la fața locului, că va fi greu pentru poporul britanic, potrivit The Guardian.

„Brexitul va forța Europa să avanseze, fără îndoială, cu viteze diferite”, a spus Hollande.

UPDATE16:40 Timp Farron, liderul liberal-democraților britanici, a catalogat articolul 50 drept o „amenințare ostentativă” la adresa UE privind abandonarea cooperării în materie de securitate, dacă Marea Britanie nu va ajunge la un acord convenabil în procesul de negociere.

„Este rușinos că Theresa May a amenințat că va abandona cooperarea în planul securității cu cei mai apropiați vecini și aliați ai noștril. Pe fondul creșterii amenințărilor teroriste, în întreaga lume, este imperativ să lucrăm împreună cu aliații noștri europeni pentru securitatea noastră. Ea este gata să expună securitatea cetățenilor britanici și europeni doar pentru a livra Brexitul în maniera cea mai dură. Securitatea este mult prea importantă pentru a fi folosită ca monedă de schimb și asta se va întoarce împotriva noastră în orice negocieri, ceea ce va izola și mai mult Marea Britanie, în loc să ridice noi alianțe”, a spus Tim Farron.

CITEȘTE SCRISOAREA

UPDATE 15:40 Guvernul irlandez susține, într-o declarație oficială, că a fost clar de la început că plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană va avea un impact semnificativ pentru Irlanda din punct de vedere economic, politic și social și că este în proces de analiză cu privire la prioritățile pe care și le va stabili. La rândul său, prim-ministrul galez, Carwyn Jones, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că ieșirea Marii Britanii din UE ar putea atrage o intensificare a curentului naționalist, scrie The Guardian.

URMĂREȘTE LIVE EVENIMENTELE

UPDATE 15:20 Liderul Partidul Laburist britanic, Jeremy Corbyn, a declarat că pașii următori vor fi cruciali pentru Marea Britanie.

„Poporul britanic a luat decizia de a părăsi Uniunea Europeană, iar Partidul Laburist respectă această decizie. Următorii pași, de-a lungul acestui proces, sunt cruciali, iar dacă prim-ministrul vrea să unească această țară, precum susține, atunci Guvernul trebuie să asculte, să consulte și să reprezinte întreaga țară, nu doar să ilustreze teoriile conservatorilor”, a spus, în Parlamentul britanic, Jeremy Corbyn.

„Marea Britanie se va schimba ca rezultat al ieșirii din Uniunea Europeană. Întrebarea care se pune este „cum?”. Sunt conservatori care vor să se folosească de Brexit pentru a transforma această țară într-un paradis fiscal. Direcția în care prim-ministrul amenință să ducă Marea Britanie este deopotrivă dăunătoare și nechibzuită. Partidul Laburist nu va da mână liberă acestui guvern să se folosească de Brexit pentru a atenta la adresa drepturilor, protecției și să elimine servicii sau să creeze un paradis fiscal”, a mai spus Jeremy Corbyn.

UPDATE 15:00 „Nu e cazul să ne prefacem că e o zi fericită. Nu o să pretind că sunt fericit”, a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk, în cadrul unui discurs prin care certifică primirea scrisorii oficiale din partea oficialilor britanici pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona.

Totodată, președintele Consiliului European a dat asigurări că vor fi protejate interesele celor 27 de state membre, anunțând că peste două zile va prezenta un plan al negocierilor care urmează să fie aprobat de liderii UE. În același timp, Tusk a menționat că legile UE vor continua să se aplice în Marea Britanie până la părăsirea oficială a blocului comunitar.

„Brexitul face din UE o uniune mai hotărâtă (…) Vreau să insist astăzi asupra faptului că nimic nu se schimbă (…) Am publicat o declarație oficială din partea Consiliului European în care spunem că vom acționa solidar (…) Vă spun deja că ne e dor de voi”, a declarat Tusk.

UPDATE 14:30 Theresa May susține un discurs în Parlamentul britanic.

„În concordanță cu dorința poporului, Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană. Este un moment istoric. Nu este cale de întors”, a susținut premierul Theresa May în discursul susținut în Parlament, după ce UE a fost notificată oficial, printr-o scrisoare înmânată președintelui Consiliului European, că Marea Britanie activează articolul 50 din Tratat.

May a adăugat că își dorește „un nou, special și profund parteneriat cu Uniunea Europeană”. „Acum mai mult ca niciodată, lumea are nevoie de valorile liberale și democratice ale Europei, valori pe care Marea Britanie le împărtășește”, a mai spus premierul britanic.

În dimineața zilei de miercuri, Theresa May s-a întâlnit cu miniștri din cabinetul ei pentru o discuție de o oră pe Downing Street. Premierul britanic a semnat scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, declanșând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană.

Scrisoarea urmează să fie înmânată, miercuri, lui Donald Tusk, președintele Consiliului European, de către ambasadorul britanic la UE, Sir Tim Barrow, la ora locală 13.30 (ora României, 14.30). Ulterior, Donald Tusk va trimite scrisoarea de răspuns adresată oficialilor britanici. În draftul scrisorii de răspuns, obținut de Euractiv, se precizează faptul că statele membre ale Uniunii Europene se angajează să acționeze împreună pentru minimizarea tuturor problemelor care pot apărea în urma Brexitului.

„Vom începe să ne concentrăm asupra tuturor elementelor cheie pentru a avea de-a face cu o retragere pașnică”, susține Donald Tusk, potrivit Euractiv.

Ministrul britanic al Finanțelor, Philip Hammond, a declarat, miercuri dimineață, că Executivul britanic a înțeles faptul că nu este în poziția de a pune condiții în cadrul discuțiilor despre Brexit și că părăsirea blocului comunitar va atrage, implicit, consecințe. Făcând aluzie la teoriile liderului campaniei pro-Brexit, Boris Johnson, Hammond a declarat că Marea Britanie nu va avea de câștigat pe ambele planuri, potrivit The Guardian.

„Acceptăm că pe fondul cerințelor noastre, cerințelor poporului britanic reflectate în rezultatul referendumului, nu vom mai fi membri ai pieței unice europene, nu vom mai fi membri plini ai Uniunii. Ambele situații vor atrage consecințe semnificative, iar Uniunea înțelege acest lucru. Cred că am transmis, în acest sens, un semnal foarte clar către partenerii noștri europeni că înțelegem că nu putem selecta, că nu putem avea de câștigat pe ambele planuri, și că prin ieșirea din Uniunea Europeană și demararea negocierilor din postura unei națiuni independente, ne vom confrunta cu anumite consecințe, pe care le acceptăm”, a spus Philip Hammond.

Hammond a refuzat să susțină concluzia dată de raportul întocmit de Camera Lorzilor, potrivit căreia Marea Britanie nu va fi obligată din punct de vedere legal să plătească nimic Uniunii Europene, după concretizarea Brexitului. Hammond a declarat că Executivul britanic a acceptat faptul că va plăti pentru părăsirea blocului comunitar.

„Și-au exprimat niște puncte de vedere foarte importante și au furnizat o serie de analize care, cu siguranță, vor influența discuția pe care urmează să o purtăm. Să nu vă mire că vor fi puncte de vedere diferite, în procesul de negociere asupra principiilor care vor determina drepturile și obligațiile noastre ca stat membru care părăsește UE. Va fi ca o negociere de afaceri”, a mai spus Hammond.

În același timp, Hammond a atras atenția că Marea Britanie nu va plăti 50 de miliarde de lire sterline, precum au cerut liderii UE.

„Voi fi foarte clar: nu acceptăm cifrele mari care au fost vehiculate la Bruxelles”, a subliniat Hammond, adăugând faptul că a fost un debut „agresiv” al procesului de negociere.

„Este, până la urmă, o negociere, dar nu mă surprinde faptul că partenerii noștri au pornit discuția într-o manieră agresivă”, a adăugat Hammond.

În cursul zilei de miercuri, premierul Theresa May va susține un discurs în Parlamentul de la Londra în care va confirma declanșarea procedurii formale de ieșire a Marii Britanii din UE.

Potrivit unor fragmente din discursul premierului britanic, Theresa May va promite că în cursul negocierilor va „reprezenta fiecare persoană din întregul Regat Unit”, inclusiv cetățenii UE care locuiesc în Marea Britanie.

„Pentru că în fața oportunităților ce se vor ivi în cursul acestei călătorii remarcabile, valorile noastre împărtășite, interesele și ambițiile noastre pot și trebuie să ne unească”, potrivit fragmentelor din discurs.

„Iar acum că decizia de a părăsi UE a fost luată, este timpul să fim uniți”, va declara May.

Potrivit Bloomberg, lira a pierdut 0,6%, ajungând la 1,2377 dolari.

„Investitorii care sunt încă neliniștiți în legătură cu procedura de ieșire sunt posibili vânzători aici”, a spus Mansoor Mohi-uddin, un strategist al NatWest Markets, compania de investiții a Royal Bank of Scotland Group.

Premierul britanic a discutat telefonic, miercuri seara, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cancelarul german Angela Merkel.

Se estimează că negocierile vor începe la jumătatea luni mai, guvernul de la Londra indică că ar dori să poarte concomitent discuțiile privind ieșirea din Blocul comunitar și cele referitoare la un acord comercial, însă oficialii europeni au declarat că este necesar ca cele două chestiuni să fie discutate separat.

„Brexit, astăzi. Marea Britanie pășește către necunoscut”, titrează The Guardian.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”