Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul româncelor exploatate în Italia

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul româncelor exploatate în Italia
Publicat: 14/03/2017, 15:38

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a dispus efectuarea unei vizite de lucru comune a reprezentanților Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și ai MAI, în Italia, în contextul informațiilor despre existența unor cazuri de exploatare a cetățenilor români aflați la muncă în Sicilia și Calabria.

„Premierul Sorin Grindeanu urmărește cu preocupare situația românilor din Italia și așteaptă cu interes raportul reprezentanților Guvernului trimiși la fața locului. Misiunea menționată va avea loc între 15 și 17 martie. Vor participa ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, și un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, membrii delegației vor avea întrevederi atât cu oficialitățile locale, cât și cu reprezentanți ai organizațiilor de români aflați la muncă în Italia, precum și cu cei din mediul asociativ implicați în apărarea drepturilor muncitorilor străini și combaterea abuzurilor asupra acestora.

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni a lansat o consultare pe teme concrete privind cooperarea și dialogul bilateral româno-italian, într-o întrevedere cu șeful misiunii diplomatice italiene la București.

Aproximativ 5.000 de românce lucrează sezonier la fermele din provincia italiană Ragusa, situată în Sicilia, al treilea mare producător de legume din Europa. Aici, până la 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în sclavie.

Potrivit organizației pentru apărarea drepturilor imigranților, „Proxyma Association”, peste jumătate dintre femeile care lucrează în serele de aici sunt forțate să întrețină relații sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiții de muncă fortață și exploatare cruntă. Nicoleta Boloș este una dintre ele. Românca le-a povestit jurnaliștilor de la The Observer, publicație săptămânală a ziarului britanic The Guardian, abuzurile prin care a trecut, scrie Gândul.

În comunicatul Avocatului Poporului se menționează faptul că săptămânalul britanic The Observer a publicat, în 12 martie 2017, un articol în care susține că mii de femei românce care lucrează în agricultură în provincia Ragusa din Sicilia sunt victime a numeroase abuzuri, inclusiv amenințări și agresiuni sexuale, lucruri care se petrec într-o impunitate aproape totală. Potrivit organizației italiene care apără drepturile imigranților, Proxyma Association, citată în materialul de presă, mai mult de jumătate dintre femeile românce care lucrează în fermele din acea zonă sunt obligate să întrețină relații sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiții de muncă forțată și de exploatare severă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel...