Avertismentul voalat al Rusiei: Navele de luptă americane din Marea Neagră sunt monitorizate constant și vor primi un răspuns pe măsură

Avertismentul voalat al Rusiei: Navele de luptă americane din Marea Neagră sunt monitorizate constant și vor primi un răspuns pe măsură
Publicat: 21/02/2018, 08:20
Actualizat: 16/04/2018, 16:37

„Acele nave se află pe radarul nostru, cu siguranță, sunt monitorizate constant. Dacă vor demonstra acțiuni ostile sau provocatoare, în funcție de gradul de insolență și de daune, vor primi un răspuns pe măsură. Deocamdată, acestea nu reprezintă o amenințare deosebită”, a spus Valuev.

Potrivit amiralului rus, sistemul de recunoaștere al flotei ruse din Marea Neagră cataloghează așa-numite „obiecte prioritare”, iar două nave de luptă ale SUA ar putea intra sub această categorie.

Marți, un oficial militar american citat de televiziunea CNN a precizat că Marina Statelor Unite își intensifică prezența militară în zona Mării Negre, ca parte a strategiei de contrabalansare a influenței Federației Ruse în regiune.

În prezent, navele de luptă USS Carney și USS Ross „desfășoară operațiuni de securitate maritimă” în Marea Neagră.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului