no author
Andrei Ionascu
4991 vizualizări 14 iul 2017

Potrivit primelor informaţii, trei terorişti au deschis focul asupra unui grup de poliţişti lângă intrarea în Templul Muntelui, la Poarta Leilor. Forţele de ordine din zonă au reuşit să răspundă rapid, iar cei trei terorişti au fost neutralizaţi.

Trei bărbaţi israelieni au fost răniţi, dintre care doi se află în stare critică, iar unul a fost rănit uşor şi este conştient. Cele două persoane rănite grav au fost transportate la Centrul Medical Universitar Hadassah.

Doi poliţişti israelieni au murit în urma atacului terorist, informează BBC News.

Atacatorii, arabi israelieni, au fost ucişi de poliţie. Doi dintre aceştia erau iordanieni.

Conform poliţiei, cei trei atacatori aveau vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani şi proveneau din oraşul Umm al-Fahm, din nordul Israelului. Aceştia nu avuseseră condamnări precedente.

De la sfârşitul anului 2015 au existat mai multe atacuri armate, cu cuţite sau cu vehicule, în Israel, întreprinse în mod predominant de către palestinieni sau arabi israelieni.

În urma acestui incident, şeful poliţiei din Ierusalim a dispus închiderea şi evacuarea Muntelui Templului, un loc de pelerinaj pentru foarte mulţi credincioşi. Totodată, rugăciunile de vineri au fost anulate pentru prima dată după mulţi ani.

Autorităţile investighează cum au reuşit atacatorii să pătrundă cu arme într-o zonă cu securitate foarte strictă, în apropierea moscheilor.

Citește și: