Actrița texană Shannon Richardson, arestată pentru trimiterea scrisorilor cu ricină

Actrița texană Shannon Richardson, arestată pentru trimiterea scrisorilor cu ricină
Publicat: 08/06/2013, 15:22
Actualizat: 29/07/2014, 19:48

Actrița texană Shannon Richardson a fost arestată vineri pentru trimiterea a trei scrisori conținând ricină președintelui american Barack Obama, primarului din New York Michael Bloomberg și unui activist ce susține controlul armelor de foc, a anunțat o sursă judiciară, relatează AFP.

Shannon Richardson a fost arestată la Mount Pleasant, în Texas (sud), și a fost prezentată în fața unui judecător federal care i-a oferit detalii despre capetele de acuzare, a anunțat Biroul procurorului districtual.

Ea riscă zece ani de închisoare pentru amenințarea președintelui Statelor Unite.

„Potrivit mandatului de arestare, Richardson este acuzată că a trimis pe 20 mai 2013 cu poșta trei scrisori conținând ricină, o substanță toxică”, se arată în comunicatul Biroului procurorului.

I se reproșează totodată „o comunicare amenințătoare la adresa președintelui Statelor Unite”, se mai arată în comunicat.

Scrisori conținând urme de ricină, o substanță mortală, au fost trimise totodată primarului orașului New York Michael Bloomberg și unui membru al unui grup de lobby ce susține controlul armelor de foc în țară, o cauză promovată de către Bloomberg.

Cu o avere estimată la aproximativ 27 de miliarde de dolari, primarul New York-ului a luat atitudine în dezbaterea „explozivă” privind reglementarea armelor de foc în Statele Unite, anunțând lansarea unei campanii publicitate la nivel național, în valoare de 12 milioane de dolari, care vizează limitarea influenței puternicului grup de lobby ce susține armele de foc, NRA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar...
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Ce spunea Vali Vijelie despre posibilitatea de a-și înșela soția: „Ochii văd, inima cere!”. Dezvăluirile...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Când cresc salariile în România! Breaking news
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom