A început a doua rundă de negocieri pentru Brexit: „Acum vom ajunge la esența subiectului”

A început a doua rundă de negocieri pentru Brexit: „Acum vom ajunge la esența subiectului
Publicat: 17/07/2017, 13:47
Actualizat: 18/04/2018, 14:30

„Am avut un început bun luna trecută, dar acum vrem să pătrundem în substanța acestui subiect. Pentru noi, acum este extrem de important să obținem un progres. Este timpul să trecem la lucru și să avem negocieri de succes”, a declarat David Davis, ministrul britanic pentru Brexit.

Davis a fost întâmpinat la sediul Comisiei Europene din Bruxelles de către negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier.

„Acum vom ajunge în profunzimea subiectului, la esența acestuia. Trebuie să examinăm și să comparăm cele două poziții pentru a obține un progres”, a spus Barnier.

Negociatorul UE pentru Brexit a precizat că va oferi detalii suplimentare despre negocieri abia în cursul zilei de joi.

Liderii UE vor să reducă la minimum problemele economice și sociale produse de Brexit, având în vedere că Marea Britanie, a doua cea mai mare economie, se desprinde de Blocul comunitar după patru decenii.

Grupurile de lucru din partea Marii Britanii și a UE se vor concentra pe trei domenii cheie: drepturile cetățenilor, cererea UE ca Marea Britanie să plătească aproximativ 60 de miliarde de euro pentru a acoperi angajamentele bugetare în curs de desfășurare, situația mărfurile britanice pe piețele UE după Brexit.

David Davis a descris oferta făcută de Marea Britanie luna trecută privind drepturile cetățenilor drept „corectă și serioasă”. Dar Michel Barnier a respins-o, susținând că nu îndeplinește cerința UE ca toți cei trei milioane de cetățeni europeni din Marea Britanie să-și păstreze drepturile existente și să poată apela la instanțele UE pentru a obține aceste drepturi după Brexit.

Un al patrulea set de discuții, care vor fi conduse de către adjuncții lui Davis și Barnier, Oliver Robbins și Sabine Weyand, se vor concentra pe rezolvarea problemelor privind Irlanda de Nord, odată ce o nouă frontieră terestră va separa țara britanică de Irlanda, stat membru UE, la sud.

Negociatorul-șef din partea Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, a amintit că negocierile privind Brexit trebuie încheiate până la 30 martie 2019, iar UE „nu va susține extinderea acestui termen, pentru că ar necesita organizarea de alegeri europene în Marea Britanie în 2019, un fapt de neconceput”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
VIDEO Un consilier PNL a uitat să închidă camera în timpul unei ședințe pe Zoom...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Un mare post din România moare. Se închide, sute de angajați rămân pe drumuri
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Scandinavia s-ar fi „născut” din Groenlanda, indică un nou studiu geologic