no author
Mihai Draghici - Mediafax
1055 vizualizări luni, 20:18

Activităţile de verificare şi supraveghere, efectuate de Procuratura din Napoli şi de Direcţia regională antimafia, au început în anul 2012, finalizându-se luni printr-o operaţiune care a permis identificarea membrilor unui grup infracţional care avea puncte de lucru în regiunea italiană Campania şi în România. Gruparea infracţională era specializată în tipărirea de bancnote false şi în distribuirea acestora în Italia şi în alte state ale Uniunii Europene, informează publicaţia Il Mattino.

În cursul operaţiunii, au fost depistate trei imprimerii clandestine de bancnote, inclusiv una în România. Autorităţile au confiscat peste 28 de milioane de euro în bancnote false - respectiv 939.775 de bancnote contrafăcute de 10, 20 şi 50 de euro.

Treisprezece suspecţi, toţi cetăţeni italieni, au fost arestaţi preventiv.

Conform procurorilor italieni, liderii grupului infracţional sunt Giuseppe A., în vârstă de 64 de ani, şi Giovanni C., în vârstă de 59 de ani.

Cetăţeni italieni se ocupau de tipărirea bancnotelor false şi în oraşul Oradea. În cadrul anchetei, autorităţile italiene au colaborat cu Poliţia din România, cu Interpol şi Europol.

Citește și: