Imaginile cu Stela Popescu pe care nimeni nu ar fi vrut să le vadă. Ce a pățit actrița cu două zile înainte să moară

Imaginile cu Stela Popescu pe care nimeni nu ar fi vrut să le vadă. Ce a pățit actrița cu două zile înainte să moară
Publicat: 24/11/2017, 09:53

S-a urcat pe scenă să susțină un discurs, însă potrivit înregistrărilor de la eveniment aceasta era incoerentă. Asistența nu și-a dat seama din start că actrița are o problemă, crezând că este vorba de o scenetă. Cei care au participat la eveniment cred că Stela Popescu a avut o criză, iar dacă s-ar fi intervenit la timp, poate nu s-ar fi ajuns la deznodământul tragic.

„Am vazut-o toti. Nu era intr-adevar intr-o stare foarte buna. Era cu multe persoane la masa, eu mi-am inchipuit ca era sub urmarirea cuiva, n-a parut nicio secunda ca nu ar avea pe cineva care sa aiba grija de ea. Cred ca sunt inregistrari de la acel eveniment si in mod cert nu era Stela Popescu pe care o stim cu totii. Mi s-a parut ca avea o problema foarte grava, nu era coerenta, tinea microfonul in jos… ea, care a fost pe scena toata viata, nu avea cum sa tina microfonul in jos”, a povestit pentru wowbiz.ro Iulia Albu, care a fost martoră la moment.

Vezi aici înregistrarea momentului

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”