V-o mai amintiți? Cum arată astăzi. FOTO

V-o mai amintiți? Cum arată astăzi. FOTO
Publicat: 15/09/2013, 15:40
Actualizat: 29/07/2014, 23:44

Bianca Neagu a devenit cunoscută după ce a apărut în telenovela „Numai iubirea”, care a fost difuzată pe micile ecrane în 2004. Pe vremea aceea avea doar 7 ani, dar acest lucru nu a împiedicat-o să joacă ca un profesionist alături de mari actori, printre care s-au numărat Tora Vasilescu, Sebastian Papaiani, Iurie Darie, Anca Pandrea, Vlad Rădescu și Carmen Ionescu.

În telenovela „Numai Iubirea” interpreta rolul fiicei lui Dan (Alexandru Papadopol), un arhitect văduv care își găsește sufletul pereche în Ana (Corina Danilă), învățătoarea Biancăi din serial.

Copilăria și-a petrecut-o pe platourile de filmare, unde a mai jucat în alte seriale, printre care se numără „Păcatele Evei”, „Mamă după ora 5”, „Daria, iubirea mea” sau „Inimă de țigan”.

După 2007 însă, publicul nu a mai auzit nimic de Bianca, aceasta retrăgându-se din lumina reflectoarelor. În prezent are 16 ani și este elevă a Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, din București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
"Nu pot să-l privesc în ochi!" Tatăl lui Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o pe...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Podul prăbușit din Baltimore: 2 victime, recuperate din apă