Statul reduce fondurile pentru „Prima Casă”. Când va fi închis acest program

Statul reduce fondurile pentru Prima Casă. Când va fi închis acest program
Publicat: 14/02/2018, 18:57

Directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Alexandru Petrescu, a declarat, miercuri, la Timișoara, că fondurile alocate programului „Prima Casă” sunt în continuă scădere.

„Programul Prima Casă are o predictibilitate clară. Am avut în 2017, 2,5 miliarde de lei alocare, în 2016, aproape trei miliarde de lei, în anul 2018 avem două miliarde de lei, la fel și în 2019 și 2020, iar în anul 2021 va fi o alocare de 1,5 miliarde de lei. Programul este unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale postdecembriste. Au fost, la nivel țării, din anul 2009 până în prezent, peste 240.000 de scrisori de garantare. Pe Regiunea V Vest vorbim de peste 20.000 de scrisori de garantare pentru programul Prima Casă, din care Timișul ocupă primul loc, cu peste 13.000 de scrisori de garantare. Este un program cu o foarte bună adopție”, a afirmat Alexandru Petrescu.

De asemenea, directorul FNGCIMM a mai precizat că programul „Prima Casă” se află într-o strategie de reducere a alocării, pentru că a fost lansat cu scopul deblocării creditelor pentru sistemul imobiliar.

„Programul este într-o strategie de reducere a alocării, pentru că a fost lansat într-un moment în care exista un blocaj din perspectiva creditării bancare pentru achiziția de imobiliare. Nu se acordau credite pentru achiziția de apartamente sau case, iar programul a venit în întâmpinarea băncilor, să le încurajeze să crediteze. În 2018 există o activitate efervescentă de creditare, în agențiile bancare puteți vedea că există pachete de creditare în afara programului Prima Casă, cu termeni și condiții oarecum similare. Era evidentă o plus-valoare prin programul Prima Casă, că doar 5% din avans era necesar. La nivelul datelor pe care le avem, oamenii preferă să plătească și mai mult de 5%, avem o medie a avansului de circa 7-8%. Chiar dacă pot 5%, preferă să plătească și mai mult pentru a avea rate mai mici”, a declarat Alexandru Petrescu.

Totodată, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii a mai precizat că programul Prima Casă va demara din a doua jumătate a lunii februarie și va veni cu elemente de noutate.

„Programul va demara din a doua jumătate a lunii februarie. Deja am făcut, zilele trecute, alocarea celor două miliarde de lei către toate băncile partenere. Ca un element de noutate, urmează să facem o alocare intermediară la jumătatea anului. Deci, nu în totalitate cele două miliarde de lei au fost alocate către cele 30 de bănci. Au fost puțin peste trei sferturi, urmând ca în funcție de performanța lor, primele trei bănci care trec de pragul de 80% epuizare a fondului să primească ca și recunoaștere de buni performeri și restul alocării care ne-a rămas în sold, urmând ca la sfârșitul anului, noiembrie-decembrie 2018, să analizăm nivelul de performanță, să luăm din alocările băncilor care nu au performat așa cum sperau ele sau credeam noi că vor performa și să le dăm în continuare tot performărilor. Scopul este ca ultima zi din anul 2018 să ne prindă cu zero lei din ceea ce înseamnă cele două miliarde de lei alocate”, a conchis Alexandru Petrescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Exclusiv: Anghel Damian n-o scapă din ochi pe Theo Rose. Iubitul vedetei a păzit-o la...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
O navă de război misterioasă care s-a scufundat în 1742 a fost, în sfârșit, identificată