Stațiunea din România de care nu ai auzit, dar care devine un Saint Tropez al Europei de Est. Este una dintre cele mai frumoase plaje din lume

Stațiunea din România de care nu ai auzit, dar care devine un Saint Tropez al Europei de Est. Este una dintre cele mai frumoase plaje din lume
Publicat: 02/07/2017, 11:03
Actualizat: 27/09/2018, 18:43

„Va fi un proiect pe termen lung, de mai mult de doi ani, iar Gura Portiței va fi închis pentru renovare. E mai complicat aici cu autorizațiile, pentru că suntem în zona Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Vor fi două restaurante, vor fi dublate sau chiar triplate locurile de cazare, va fi disponibil un turn de observare, unde turiștii vor putea urca să admire Delta și împrejurimile, un centru spa, o piscină acoperită, o sală de fitness, o sală de conferințe”, spune Dragoș Valentin Dincă, managerul restaurantului care există acum în complexul Gura Portiței, scriu cei de la Business Magazin.

Din punctul de vedere al vânzărilor, cel mai bun an pentru restaurant a fost 2016, iar ca grad de ocupare a facilității de cazare, în top a fost 2015. În ultimii ani, aproximativ jumătate din turiștii veniți la Gura Portiței au fost străini.

„Cazarea are o capacitate totală de aproximativ 280 de locuri, însemnând căsuțe pe plajă, bungalouri și camere în vile. Până acum, în cea mai mare parte a sezonului, a fost închiriat în proporție de peste 90%.”

În prezent, camerele de la Gura Portiței sunt clasificate la două, la trei și la patru stele.

Zona Gura Portiței a devenit atractivă pentru turiști începând cu anul 2002, iar în intervalul 2008-2011 a cunoscut un boom din punctul de vedere al vizitatorilor.

Potrivit informațiilor de pe site-ul ansamblului Gura Portiței, o noapte de cazare într-o cameră lux poate costa între 37 de euro, pentru un sejur de cinci nopți în extrasezon, și 106 euro pentru un sejur de patru nopți în timpul sezonului, care începe la 1 mai.

Site-ul complexului turistic Gura Portiței, este administrat de compania Piscicola Tour, controlată de Gheorghe Negrea (65 de ani) și Alexandru Bittner (60 de ani), un apropiat al lui Adrian Năstase. Piscicola Tour a avut în 2015, ultimul an pentru care a publicat date la Ministerul de Finanțe, pierderi de peste 1,3 milioane de lei. Informațiile din presă arată că cei doi acționari ai Piscicola Tour au mai multe afaceri în zona Deltei Dunării.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...