Sporurile inspectorilor ANAF, micșorate de la 25% la 5%

Sporurile inspectorilor ANAF, micșorate de la 25% la 5%
Publicat: 06/03/2017, 13:57

Printr-un ordin al președintelui Agenție Naționale de Administrare Fiscală, Bogdan-Nicolae Stan, inspectorilor de la anti-fraudă fiscală le va fi diminuat sporul de suprasolicitare psihică de la 25% la 5% din salariu începând cu data de 1 martie a.c.

„În construcția bugetară pentru anul 2017 nu s-au alocat fonduri care să susțină acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică, până la nivelul maxim prevăzut de lege (25% din salariul de bază), de care au beneficiat inspectorii antifraudă în anii precedenți. Fondul total bugetar aprobat pentru anul 2017 repartizat aparatului propriu al ANAF s-a diminuat cu 4,62 puncte procentuale, reprezentând un procent de 95,38% din execuția anului 2016. În ciuda acestei situații, conducerea ANAF a apreciat necesitatea mentțnerii acestui spor în cuantum de 5 % din salariul de bază, pentru inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, precum și a sporurilor acordate pentru orele suplimentare efectuate, în cuantum de 75%. Menționăm că se va reveni cu o analiză în ceea ce privește modificarea procentului sporului de risc i suprasolictare neuropsihică în momentul unei eventuale rectificări bugetare pozitive, luându-se măsurile care se vor impune”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Reamintim că, primul ministru, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit vineri dimineața cu ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan și cu președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae Stan pentru a discuta despre colectarea taxelor și impozitelor, pe fondul diminuării acesteia. În acest context, premierul României a solicitat creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare administrate de ANAF și intensificarea mãsurilor de îmbunãtãțire a conformãrii voluntare.

Anunțul reducerii sporului acordat inspectorilor anti-fraudă vine după ce primul ministru și-a exprimat disponibilitatea în susținerea demersurilor ANAF pentru soluționarea problemelor administrative, care afecteazã în prezent activitatea instituției.

Ultimele date ale ANAF arătă că totalul veniturilor bugetare colectate de instituție cumulat ianuarie și februarie 2017 au însumat 31.991,1 milioane de lei, ceea ce reprezintã o diminuare cu 0,9% – indice nominal față de perioada similară a anului trecut și în condițiile în care încasările din ianuarie 2016 s-au realizat prin aplicarea cotei de 24% TVA, în timp ce ianuarie 2017 a reflectat colectarea TVA în cotă de 20%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York