Școala de bani, programul național de educație financiară al BCR învață românii să-și gestioneze bugetul

Școala de bani, programul național de educație financiară al BCR învață românii să-și gestioneze bugetul
Publicat: 03/06/2018, 13:42
Actualizat: 25/03/2019, 20:10

„În primul rând, alcătuiește bugetul personal lunar cu sumele care îți vin în minte, de o parte veniturile și de alta cheltuielile. Nu este necesar ca sumele cheltuite să fie fixe de la început, ci cât mai bine aproximate, dar IMPORTANT este să le treci pe toate și apoi să le revizuiești”, arată comunicatul băncii.

Specialiștii spun că următorul pas este ordonarea cheltuielilor pe modelul „20/50/30″ – 20% din venituri pentru ECONOMII, 50%, pentru NEVOILE DE ZI CU ZI, iar 30%, cheltuielilor pentru SATISFACEREA DORINȚELOR.

Câteva sfaturi:
– în fiecare lună, plătește-te pe tine prima dată, adică economisește întâi și cheltuiește după aceea din ce a rămas. Economiile pot fi transformate și în investiții
optimizează cheltuielile din zona de 50% încercând să reduci procentul, atât din cheltuielile curente, cât și din cele cum ar fi utilități, taxe și impozite, în măsura posibilităților. Asta se poate face alcătuind o listă în ordinea importanței, de la cea mai importantă la cea mai puțin importantă și optimizând de jos în sus. Atenție la cheltuielile legate de hrană, care pot fi reduse prin aprovizionare o dată pe săptămână
– stabilește OBIECTIVE FINANCIARE pe termen mediu și lung și ține cont de ele în bugetul lunar personal. De pildă, pentru a cumpăra o mașină pune lunar deoparte o sumă din salariu în funcție de modelul dorit sau calculează din timp suma lunară pe care o poți plăti ca rată la un credit și include-o în bugetul lunar personal
– la final de lună,REVIZUIEȘTEveniturile, cheltuielile și planurile. Vezi ce ți-a lipsit, unde ai fi putut să cheltuiești mai puțin și planifică prioritățile pentru următoarea lună. Nu uita niciodată să pui bani deoparte, disciplina financiară este esențială pentru un buget echilibrat. Din banii economisiți, prioritatea este crearea unui FOND DE REZERVĂ(minimum trei luni de cheltuieli lunare, confortabil șase luni)
– ia în calcul perioada când nu vei putea munci. Realizează un plan financiar realist pentru un eveniment neprevăzut la muncă sau pentru pensie de care să ții cont atunci când economisești.

„Crearea unui buget personal implică trei pași: calcularea venitului lunar, cea a cheltuielilor lunare – inclusiv cele periodice – și analiza bugetului și urmărirea evoluției situației financiare. Optim este SĂ FII PE PLUS, adică să ai un excedent. Dacă ești pe minus, e cazul să cauți o soluție, fie pentru creșterea veniturilor, fie pentru reducerea cheltuielilor”, a precizat Nicoleta Deliu, coordonator al programului Școala de bani.

ȘCOALA DE BANI este programul național de educație financiară al BCR. În ultimul an, peste 1.000 de angajați ai BCR au devenit în mod voluntar profesori și au oferit, până acum, unui număr de 20.000 de români workshop-uri de educație financiară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Cum mai arată Diana Gureșoaie, „Strâmba lui Dodel”. Fosta iubită a lui Cristi Tănase...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
VIDEO Un consilier PNL a uitat să închidă camera în timpul unei ședințe pe Zoom...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Bărbatul care a ucis-o pe administratora blocului credea că l-a păcălit să semneze acte prin...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Șoferii care circulă prea încet, „vânați” cu drona - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Ora de vară. În ce an a fost introdusă pentru prima oară în România și...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Viteză fără precedent! O universitate a creat Internetul de 4,5 milioane de ori mai rapid