Povestea omului devenit miliardar pe seama nefericirii altora. Cum a făcut 25 de miliarde de dolari

Povestea omului devenit miliardar pe seama nefericirii altora. Cum a făcut 25 de miliarde de dolari
Publicat: 07/03/2017, 14:43

Sheldon Adelson s-a născut în 1933 într-o familie modestă și a crescut în apropierea Bostonului. Tatăl său, ucrainean de origine, a fost taximetrist, iar mama sa, de origine britanică, a condus un mic magazin de tricotaje.

Prima sa aventură în lumea afacerilor a avut loc la 12 ani, când a împrumutat 200 de dolari (echivelentul a 2.681 de dolari în prezent) de la unchiul său, pentru o obține o licență ca să vândă ziare în Boston. La 16 ani a apelat din nou la unchiul său, de la care a împrumutat 10.000 de dolari (aproape 100.000 de dolari în prezent) pentru a începe o afacere cu automate de dulciuri. A urmat cursurile universității City College of New York, dar a renunțat după doi ani; s-a înrolat în armată și a început să lucreze ca stenograf la un tribunal de pe Wall Street.

După ce a făcut armata, s-a întors în Boston, angajându-se ca broker și consultant financiar. În cei câțiva ani cât a muncit pe aceste poziții, a asistat peste 50 de companii în procesul lor de dezvoltare. A investit în firme de călătorii și imobiliare, care au avut succes, însă nu unul fenomenal; a fost îndeajuns pentru a aduna capital. Tot în această perioadă s-a gândit și cum ar putea să-și înființeze propria firmă. Marea lui reușită avea să vină în anii ”70, când a înființat Interface Group, care se ocupa de organizarea de târguri și expoziții IT.

Pe când se întorcea de la un astfel de eveniment, în aprilie 1979, Adelson și-a dat seama de potențialul uriaș al pieței târgurilor IT; era rampa de lansare pe care o aștepta și, la mai puțin de șase luni, a profitat de ocazie pentru a deschide Computers Dealers Exposition (COMDEX), târg care aducea laolaltă producători și dealeri din industria de IT. În 1994, Comdex a devenit cea mai mare expoziție IT din America, desfășurându-se pe o suprafață de circa 700.000 mp. În același an, COMDEX a fost organizat în 20 de țări, devenind cea mai mare expoziție IT din lume. Un an mai târziu, Adelson a vândut Interface Group (Comdex și alte târguri și expoziții adiacente), pentru 862 de milioane de dolari, către Softbank Corp., cel mai mare distribuitor de componente hardware din Japonia. În urma tranzacției, Adelson s-a ales cu cel puțin 500 milioane de dolari.

Înainte de vânzarea Comdex, Sheldon Adelson a cumpărat, în 1988, Sands Hotel & Casino din Las Vegas, locul preferat al lui Frank Sinatra, iar în anul următor a început construcția primului centru privat de conferințe din Statele Unite, Sands Expo and Convention Centre, pe care îl vedea drept un fel de antecameră a cazinoului.

În 1991, lui Adelson i-a venit o altă idee de afaceri: construirea unui megacomplex care să schimbe Vegasul. Ideea s-a concretizat în The Venetian, resort-hotel-cazino, ridicat cu 1,5 miliarde de dolari. Proprietatea a revoluționat industria hotelieră din Las Vegas, devenind unul dintre cele mai mari hoteluri din lume, celebru pentru tema arhitecturală, care imită laguna italiană, dar și pentru canalul venețian care-l străbate și pentru luxul apartamentelor. În 2003, complexului i-a fost adăugat un turn, Venetia Tower, cu 1.013 de apartamente, iar apoi complexul a fost extins și mai mult, ajungând la 7.000 de apartamente, 18 restaurante, un mall uriaș și o gondolă care transportă oaspeții prin întregul complex, pe Grand Canal. La finalul lucrărilor de construcție, Adelson și-a numit creația „un oraș sub un singur acoperiș”. Curând, Adelson a mirosit o altă oportunitate de business în Macao, China, pe vremea când alți investitori americani nici nu se gândeau să-și bată capul cu deschiderea unui complex într-o țară unde jocurile de noroc erau interzise, iar legislația încurcată. În 2004, Adelson a deschis cazinoul Sands Macao, cu o suprafață de 163.000 mp. Doi ani mai târziu, în 2006, a reușit să obțină licență pentru a construi un cazino în Singapore; Marina Bay Sands a fost deschis în 2010, cu o investiție estimată de 5,5 mld. dolari. Sheldon Adelson este recunoscut drept un susținător al partidului republican din SUA; din 2004 a susținut financiar toți candidații republicani pentru președinția Statelor Unite.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE mobile. Ordinul de la UE a devenit deja...
David Beckam, în război cu un actor cunoscut. Miza este uriașă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Schimbările climatice ar crește numărul de AVC-uri