Ministrul Finanțelor explică schema prin care băncile din România evită impozitul pe profit. Fiscul „cunoaște aceste operațiuni și nu le mai tolerează”

Ministrul Finanțelor explică schema prin care băncile din România evită impozitul pe profit. Fiscul „cunoaște aceste operațiuni și nu le mai tolerează
Publicat: 02/08/2017, 20:59

„Băncile, în proporție de 70%, nu plătesc impozit pe profit. Anul trecut, din 46 de unități bancare 31 au declarat pierderi însumând 9,8 miliarde de lei. În ultimii cunci ani, doar 15 bănci au plătit impozit pe profit, și am inclus aici și băncile care au plătit doar într-un singur an din cei cinci. Suma astfel colectată a fost de 1,7 miliarde de lei”, a spus Ionuț Mișa, într-o emisiune la Antena 3, potrivit MEDIAFAX.

Ministrul Finanțelor a precizat că inspectorii fiscali cunosc foarte bine mecanismul de evitare a impozitării profitului, utilizat de bănci, și a descris pe scurt acest mecanism. „De exemplu, banca din România se împrumută de la o bancă-mamă cu dobânzi cuprinse între 14,6% și 19%, apoi acordă în țară credite cu dobânzi mult mai mici, ieșind astfel pe pierdere în mod artificial. Dar noi am intervenit și am sancționat astfel de practici, utilizate prin intermediul prețurilor de transfer, nu le-am recunoscut aceste pierderi și am emis decizii de impunere. Am calculat inclusiv penalități de întârziere la aceste plăți și le-am transmis că nu e OK să practice astfel de operațiuni”, a spus Ionuț Mișa.

Potrivit acestuia, „sunt pierderi de 104 milioane de lei pe care nu le-am recunoscut băncilor și am emis decizii de impunere a profitului, iar beneficiul constă în faptul că anul acesta nu vor mai putea să evite – prin același mecanism – plata impozitului pe profit”.

Oficialul a mai semnalat că în ultimii cinci ani 27 de bănci nu au plătit niciun leu impozit pe profit, iar o bancă „a plătit doar 34.000 de lei ca impozit pe profit”. De asemenea, „una dintre bănci a declarat pierderi timp de 10 ani consecutiv și mă întreb ce rost mai are prezența în România a unei asemenea unități”. Având în vedere acest comportament, „am generat controale suplimentare, vizând bănci noi, pentru că sunt sume extrem de importante care trebuie aduse la bugetul de stat”.

Ionuț Mișa a evitat să dea publicității numele băncilor despre care spusese că evită plata impozitului pe profit, invocând secretul fiscal.

„Vreau să transmit acestor bănci un mesaj foarte clar, anume că Ministerul Finanțelor cunoaște toate operațiunile lor și nu le mai tolerează. Suntem o țară modernă, avem specialiști, România nu este o țară de mâna a treia în care oricine poate veni să practice astfel de operațiuni. Mesajul este valabil și pentru alți operatori, nu numai pentru cei din sistemul bancar”, a avertizat Ionuț Mișa.

Actualul ministru al Finanțelor a condus, anterior, Direcția Mari Contribuabili din cadrul ANAF, calitate în care a declanșat controalele fiscale asupra sistemului bancar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Cum mai arată Diana Gureșoaie, „Strâmba lui Dodel”. Fosta iubită a lui Cristi Tănase...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
VIDEO Un consilier PNL a uitat să închidă camera în timpul unei ședințe pe Zoom...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Șoferii care circulă prea încet, „vânați” cu drona - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Apple ar urma să lanseze noi iPad-uri, după un an de pauză
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Viteză fără precedent! O universitate a creat Internetul de 4,5 milioane de ori mai rapid