De la 1 iulie, toate băncile raportează la Fisc următoarele informații

De la 1 iulie, toate băncile raportează la Fisc următoarele informații
Publicat: 03/07/2016, 10:08

De asemenea, conform reglementărilor în vigoare, instituțiile de credit sunt obligate ca, la solicitarea Fiscului, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele și/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum și informațiile și documentele privind operațiunile derulate prin respectivele conturi.

Totuși, în primele trei luni ale anului, băncile au transmis doar raportări simplificate către ANAF, astfel încât instituția a decis să amâne, până la 1 iulie, termenul de la care băncile vor fi obligate să raporteze zilnic informațiile despre conturile bancare deschise și închise.

Potrivit Ordinului președintelui ANAF nr. 1.106/2016, publicat pe 31 martie în Monitorul Oficial, dar și a informațiilor publicate de ANAF, sistemele informatice ale băncilor nu au fost adaptate noilor reglementări în timp util, astfel încât acestora le-au mai fost alocate trei luni pentru a se pune la punct. Practic, până ieri, băncile au putut transmite rulajele și/sau soldurile conturilor deschise, precum și informațiile și documentele privind operațiunile derulate prin respectivele conturi în formatul și modalitățile existente până acum.

Până la finalul anului 2015, în baza reglementărilor vechiului Cod de procedură fiscală, băncile erau de asemenea obligate să transmită către ANAF mai multe date despre conturile deținute de clienții lor. Totuși, instituțiile de credit nu erau obligate să furnizeze zilnic sau periodic informații detaliate, așa cum se va întâmpla pe viitor.

Mai exact, până la intrarea în vigoare a noilor dispoziții, băncile erau obligate să comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entități fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, forma juridică pe care aceștia o au și domiciliul sau sediul acestora, potrivit avocatnet.ro.

Comunicarea se realiza bilunar, cu referire la conturile deschise sau închise in perioada anterioară acesteia. Totodată, instituțiile de credit erau obligate să furnizeze anumite date Fiscului, însă doar la cererea acestuia, prevedere ce se păstrează de altfel și în cuprinsul Codului de procedură fiscală aplicabil în 2016.

Astfel, la solicitarea organelor fiscale ale ANAF, băncile trebuie să comunice următoarele informații: toate rulajele și/sau soldurile conturilor deschise la acestea; datele de identificare ale persoanelor care dețin dreptul de semnătură; daca debitorul are sau nu închiriate casete de valori. Solicitarea se face pentru fiecare titular in parte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
Anunț-îngrijorător despre Kate Middleton, după ce a spus public că are cancer! Starea ei de...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac, SCANDAL MONSTRU. Ce l-a enervat pe celebrul miliardar: Am fost DAȚI AFARĂ
Secretul brutăriilor din supermarketuri. Ce pățesc majoritatea cumpărătorilor
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A vrut să experimenteze pe copil". Un tată și-a lăsat bebelușul să moară de foame...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Abuzul de alcool, diabetul și poluarea cresc riscul de Alzheimer și Parkinson