Consiliul Investitorilor Străini, îngrijorat de modificările aduse programului de guvernare

Consiliul Investitorilor Străini, îngrijorat de modificările aduse programului de guvernare
Publicat: 05/07/2017, 14:07

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) își exprimă îngrijorarea cu privire la modificările de substanță aduse recent programului de guvernare. Transformări de o asemenea anvergură, anunțate intempestiv și fără suficiente detalii, pot avea un efect destabilizator asupra economiei și nu fac decât să șubrezească încrederea investitorilor existenți sau potențiali, indiferent de originea lor.

Implementarea grăbită a politicilor fiscale anunțate fără analize serioase, studii de impact sau consultări cu mediul de afaceri pot avea un efect negativ asupra tuturor companiilor din orice sector de activitate, fie ele mari sau mici. Companiile membre FIC au susținut recent în fața publicului și a decidenților că România are potențialul necesar să devină a zecea economie a Uniunii Europene în următorii 20 de ani.

„Schimbările bruște de politică fiscală fără o fundamentare solidă pot să dea naștere unor incertitudini care îndepărtează România de acest obiectiv. Toate aceste măsuri suplimentare cu impact economic major, trimit un semnal negativ către comunitatea de afaceri și potențialii investitori.

Decidenții trebuie să fie conștienți de puterea cuvântului lor. Declarațiile publice pe care le fac pot afecta piețele și deciziile investitorilor. Anunțurile succesive de creștere sau scădere a taxelor și schimbările frecvente ale politicilor fiscale creează incertitudini pentru mediul de afaceri. Pentru investitorii care analizează deja posibilitatea de a veni în România asta înseamnă că vor amâna decizia până când lucrurile vor deveni mai clare sau vor investi în altă țară”, se arată în comunicat.

FIC a publicat recent un raport despre impactul investițiilor străine în economia României, realizat împreună cu Academia de Studii Economice din București. Una dintre concluziile principale ale studiului este că investițiile străine au jucat un rol decisiv în dezvoltarea economică a țării din ultimii 25 de ani și sunt indispensabile pentru viitor. Investitorii nu ar trebui descurajați să vină în România prin politici publice confuze și în continuă schimbare.

„Referitor la măsurile anunțate recent, considerăm că unele dintre ele au fost explicate prea puțin sau defectuos, nu au fost însoțite de un studiu de impact și nu au luat in considerare experiența nefavorabilă, din alte țări membre UE și nu numai. Membrii FIC consideră că impozitarea cifrei de afaceri a companiilor se poate dovedi contraproductivă. Nu doar că ar penaliza acele afaceri care au volume foarte mari dar marje ale profitului mici, dar vine în contradicție cu practica Uniunii Europene în acest domeniu și poate afecta semnificativ competitivitatea României în regiune. În același spirit, considerăm că și în cazul altor măsuri anunțate, cum ar fi impozitarea venitului global, taxa de solidaritate sau mutarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, Guvernul trebuie să cântărească bine si să facă niște calcule atente de impact. Venind pe fondul creșterii salariilor din sectorul public și în general al creșterii cheltuielilor publice, astfel de măsuri fiscale pot dezechilibra stabilitatea macroeconomică și bugetară pe care România a obținut-o cu multe sacrificii și tocmai în momentul în care nucleul dur al Europei pune din nou accentul pe aceasta.

Companiile membre FIC angajează 182.000 de persoane și au o cifră de afaceri de peste 180 de miliarde de lei, aproximativ 25% din PIB-ul României. Activitatea acestor companii și implicit activitatea economică din România pot fi puternic perturbate atunci când politicile publice se schimbă în mod radical. Împlinim anul acesta 20 de ani de activitate și ne dorim în continuare același lucru pe care ni l-am dorit și pe care l-am susținut ca la început: creștere economică sustenabilă, din care toată lumea să aibă de câștigat. Aceasta este tema pe care am dialogat mereu cu autoritățile și ne exprimăm în continuare deschiderea pentru acest dialog”, se arată în documentul transmis de FIC.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Meteorologii Accuweather anunță precipitații și temperaturi scăzute: Prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 24 aprilie...
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu