Conduce una dintre cele mai mari bănci din România, însă angajații nu îl recunosc pe stradă, dacă îl văd în timpul liber

Conduce una dintre cele mai mari bănci din România, însă angajații nu îl recunosc pe stradă, dacă îl văd în timpul liber
Publicat: 13/06/2017, 09:49

„Am fost fascinat de motociclete încă din copilărie”, povestește el. Avea o bicicletă care semăna cu un chopper și „eram foarte mândru de ea”. Se uita la filme cu Steve McQueen (supranumit „The King of Cool” datorită aerului său rebel) și era înnebunit după scramblere, respectiv după motoare ușoare și compacte (au un rezervor mic) ce pot fi folosite și off-road, și în curse cu obstacole.

„Când eram la facultate am văzut filmul Easy Rider (din 1969, cu Denis Hopper, Jack Nicholson și Peter Fonda – n.red.) și am luat atunci o hotărâre: într-o zi o să am un Harley Davidson.” Filmul, nominalizat la două premii Oscar, spune povestea a doi motocicliști care pleacă din Los Angeles către New Orleans la bordul a două Harley Davidson în încercarea de a se regăsi.

Primul Harley Davidson, Tetik și l-a cumpărat acum mai bine de un deceniu, după ce mai mulți ani viața și cariera l-au ținut ocupat cu munca, după cum recu­noaște chiar el.

Citește AICI continuarea

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Boala care se întinde pe tot globul. Jumătate din populație e în pericol
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia