Comisia Europeană estimează un deficit bugetar de 3,6% pentru România în 2017. Tăriceanu contrazice prognoza

Comisia Europeană estimează un deficit bugetar de 3,6% pentru România în 2017. Tăriceanu contrazice prognoza
Publicat: 13/02/2017, 19:58

„În anul 2017, deficitul bugetar general ar urma, conform proiecțiilor, să continue să se deterioreze, până la nivelul de 3,6% din PIB. Cota TVA a fost redusă cu încă un punct procentual începând din ianuarie 2017, iar accizele suplimentare la carburanți și un impozit special în domeniul construcțiilor au fost eliminate. Proiectul de buget pe anul 2017 adoptat de noul Guvern conține o serie de alte reduceri fiscale (în special, eliminări de impozite pe veniturile din pensii), precum și creșteri ale cheltuielilor de genul majorării semnificative a pensiilor și a salariilor din sectorul de stat”, transmite Comisia Europeană în raportul dat publicității luni.

Deficitul guvernamental este așteptat să crească la 3,9% din PIB în 2018, în contextul efectelor pe întregul an ale creșterilor pensiilor programate pentru iulie 2017, arată Comisia Europeană.

Totodată, Comisia Europeană estimează o creștere a economiei României cu 4,4% în 2017 și cu 3,7% în 2018, în contextul în care Guvernul României a estimat o creștere de 5,2%.

„Creșterea reală a PIB este așteptată să rămână solidă în viitorul apropiat, sprijinită de o relaxare financiară și de creșterea salariilor. Șomajul a scăzut semnificativ în 2016 și este așteptat să rămână stabil la un nivel scăzut. Deficitul general guvernamental este prevăzut să se mărească din cauza tăierilor de taxe și a creșterii cheltuielor publice”, potrivit raportului CE.

PIB-ul real este așteptat să crească cu 4,4% în 2017 și cu 3,7% în 2018. Creșterea exporturilor este, de asemenea, prognozată să accelereze în condițiile în care cererea externă se va consolida.

Comisia Europeană avertizează că prețurile de consum vor crește treptat în 2017 și mult mai alert în 2018.

Potrivit aceluiași raport, consumul privat este așteptat să crească constant în 2017, înainte să ajungă la un nivel moderat în 2018, în contextul creșterii prețurilor de consum.

Potrivit documentului Comisiei Europene, inflația ar trebui să crească din cauza cererii interne, sprijinită de creșterea cu 16% a salariului minim de la începutul lunii februarie.

Inflația medie anuală este prognozată la o valoare pozitivă în 2017, de 1,6% și de 2,9% în 2018.

În ceea ce privește șomajul, Comisia Europeană prognozează pentru 2017-2018 continuarea scăderii ratei șomajului.

CITEȘTE RAPORTUL

În schimb, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, contrazice prognoza Comisiei Europene cu privire la România.

„Lucrurile pe care le spune Comisia Europeană, le pot confirma: deficitul bugetar pe 2017 va fi puțin mai mare decât cel de pe anul precedent, dar nu va depăși 3%. Am discutat acest lucru la dezbaterea pe buget și am considerat că e nevoie de o alocare suplimentară de fonduri pentru investiții”, a declarat președintele Senatului, luni, la Parlament.

Întrebat dacă, în viziunea sa, Comisia Europeană se înșală în această prognoză, Tăriceanu a răspuns negativ.

„Nu am reținut că va fi un deficit anul viitor de 3,6%, ci altceva, că e de presupus probabil o anumită creștere a anumitor prețuri, ceea ce nu vrea să intru în aceste detalii (…) Este un program de guvernare comun pe care l-am supus atenției electoratului, Parlamentul l-a aprobat și pe baza lui s-a construit bugetul de anul acesta”, a mai spus Tăriceanu.

Pe de altă parte, fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, referindu-se la prognoza CE potrivit căreia deficitul bugetar va fi de 3,6% în 2017, în condițiile în care deficitul estimat de guvernul Grindeanu este de 2,9%, că „probabil vor face un pic de scandal cei de la Comisia Europeană”.

„Nu am văzut încă raportul (raportul Comisiei Europene, n.r.), dar presupun că acolo probabil vor fi prevederi care vor spune că se va depăși deficitul de 3% și probabil că vor declanșa – așa e regula la Comisia Europeană – acel mecanism de monitorizare a deficitului excesiv. Probabil că aici vor face un pic de scandal cei de la Comisia Europeană”, a spus Teodorovici.

Mai mult, Teodorovici s-a declarat sceptic și în ceea ce privește proiecția de creștere economică pe baza căreia a fost construit proiectul de buget pe 2017.

„România poate și peste 5,2% (creștere economică, n.r.), dar în anumite condiții”, a punctat Teodorovici.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Ninge pe Transalpina! Apel al drumarilor către şoferi: Nu vă deplasaţi în zonele montane dacă...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ