Cine sunt bugetarii care pot câștiga mai mult decât președintele Iohannis

Cine sunt bugetarii care pot câștiga mai mult decât președintele Iohannis
Publicat: 19/04/2017, 13:06

Solicitată să comenteze unele analize făcute la proiectul de Lege al salarizării potrivit cărora judecătorii și procurorii, prin sporuri, vor avea salarii duble, chiar triple față de șeful statului, ministrul Muncii a răspuns: „Salariul de bază al președintelui va fi cel mai mare dintre bugetari. Sigur că sunt și alții care vor adăuga sporuri și, ca venituri, vor fi peste președinte”.

„Noi am vrut ca niciun salariu să nu treacă peste al președintelui – și nu trece niciunul – dar ca venituri vor fi bugetari care și la ora actuală sunt, ca venituri, peste președintele României”, a adăugat ministrul Muncii.

Ea a precizat că și la ora actuală există această situație.

„Dar vreau să vă spun că așa sunt și la ora actuală. Noi nu am făcut creșteri foarte mari la procurori și la judecători. Așa au salariile în plată la ora actuală”, a adăugat Olguța Vasilescu.

Ea a mai spus că salariile judecătorilor și procurorilor sunt „suficiente” și nu va fi făcută nicio concesie în sensul unei eventuale creșteri.

„Eu cred că salariile procurorilor și ale judecătorilor sunt suficiente și nu cred că mai poate fi făcută vreo concesie”, a subliniat ministrul Muncii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cât de sănătos este, de fapt, pateul vegetal! Ce aditivi conține și cât de periculos...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Vreme extremă în România. ANM a emis alertă
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu