1580 vizualizări 10 mar 2018

Slyngstad are o diplomă în Drept obţinută la Universitatea din Oslo, având de asemenea un master în Economie la Universitatea Santa Barbara din California, precum şi un master în ştiinţe politice obţinut la Universitatea din Paris.

A fost inclus pe lista Forbes a celor mai influenţi oameni din lume în 2013 şi 2014, clasându-se pe locul 70, respectiv 72.

Yngve Slyngstad a fost numit şeful executiv al Fondului Suveran de Investiţii al Băncii Centrale a Norvegiei pe 1 ianuarie 2008. Acesta s-a alăturat organizaţiei în 1998. A ocupat poziţia de director de investiţii între 1998 şi 2007.

Înainte să lucreze pentru Banca Centrală a Norvegiei, Slyngstad ocupat poziţia de director de investiţii pentru acţiuni din zona Asiei la Storebrand Asset Management.

Şeful executiv al Fondului Suveran de Investiţii al Norvegiei, de departe cel mai mare fond in lume, este de asemenea cel mai puternic investitor activist global.  Yngve Slyngstad are pe mâna sa 860 mld. dolari şi fondul său pentru petrol deţine aproximativ 1% din toate acţiunile mondiale. Wal-mart, Grup Carso, Boeing şi Lockheed Martin, printre altele, sunt excluse din portofoliul fondului deoarece încalcă „principii umane”, deşi fondul a avut în portofoliul său acţiuni din companii precum Gazprom, în ciuda sancţiunilor vestice.

În 2017, acesta declara pentru Bloomberg că apogeul comerţului global cel mai probabil a trecut, în contextul în care Donald Trump voia să  penalizeze China pentru „inundaţia” de produse ieftine, care ar face produsele americane mai puţin competitive.

Când Yngve Slyngstad ia o decizie, investitorii din întreaga lume îşi iau notiţe, scrie Politico. Norvegianul conduce cel mai mare fond de investiţii guvernamental şi aproximativ 885 mld. dolari din petrol sunt puşi deoparte pentru generaţiile viitoare. Fondul pe care îl conduce norvegianul este cel mai mare deţinător de acţiuni publice, acesta deţinând în medie 1,3% din fecare companie listată la bursă din lume.

CONTINUAREA PE ZIARUL FINANCIAR

--

Citește și: