Gabriel Pecheanu
3816 vizualizări 4 oct 2017

”Dumneata aşa greşeşti, cum greşeşte toată lumea. Dumneata poţi să crezi că pe mine mă afectează cel mai mult? Ştii că eu dau de mâncare încă la mii de oameni şi cu cât se scumpeşte benzina mai mult, cu atât vând eu maşini mai puţine şi cu atât trimit oamenii ăia acasă (...) Mă afectează foarte mult scumpirea, dar scumpirea e făcută cu o raţiune”, a spus Ion Ţiriac, la remarca unui jurnalist că nu este aşa de afectat de creşterile preţurilor din ultimele zile.

Anterior, el spusese că trebuie analizat dacă aceste creşteri de preţuri au cauze interne sau internaţionale.

”Unde este creşterea, la noi în ţară, specializat făcută, sau este cumva din cauza petrolului care a crescut şi s-a ridicat cam peste tot. Pe mine creşterea asta mă deranjează mai puţin. Mă deranjează mult mai mult cum ajungem noi la salariul minim, cum ajungem cumva la cei patru milioane de refugiaţi pe care trebuie să-i aducem înapoi. Trebuie să le ofer ceva. Ce e înainte, oul sau sau găina, adică mulgi vaca până trebuie să-i tai gâtul sau o laşi să mai facă trei viţei, să ai apoi trei vaci, ca să ai de unde să iei taxele. România are o situaţie economică bună, pe hârtie. Eu zic să îi lăsăm pe oamenii ăştia să îşi facă treaba şi nu poţi să le tai gâtul după şase luni, după trei luni”, a afirmat omul de afaceri.

Citește și: