Câte miliarde de euro ar pierde mediul de afaceri în urma crizei politice

Câte miliarde de euro ar pierde mediul de afaceri în urma crizei politice
Publicat: 26/06/2017, 11:45

„Importurile din primele trei luni ale acestui an au însumat 20,8 miliarde de euro, iar dacă avem în vedere deprecierea monedei de la 4,55 la 4,59 lei/euro ajungem la concluzia că numai la acest capitol se pierd 20 de milioane de euro. În plus, suntem la jumătatea anului și România nu a absorbit aproape nimic din cele 4,6 miliarde de euro. Foarte probabil, la sfârșitul anului vom avea 80% neabsorbiți”, a declarat Florin Jianu, lider al CNIPMMR și fost ministru pentru Mediul de Afaceri în Guvernul Ponta.

Potrifit unui studiu al federației patronale, un număr de 9 măsuri specifice pentru IMM-uri, care aveau termen de implementare trimestrele I sau II din acest an au întârziat sau nici măcar nu au fost redactate. Peste toate acestea, „adoptarea de ordonanțe nu mai este posibilă, pentru că Guvernul mai poate adopta doar actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Cabinet”, mai arată CNIPMMR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
A pierdut la Marriott banii de la cămătari și... De ce a cedat Mititelu Jr.?!...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc!...
Declarațiile SFÂȘIETOARE ale unei vedete: de ce nu a devenit mamă până acum!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Alertă! Cutremur de 6.3 grade pe scara Richter! Unde s-a produs și ce magnitudine a...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Întrebarea la care Florin Piersic n-a primis răspuns niciodată. A rămas cu o mare durere...
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
EL e ucigașul Ana-Mariei?! Gravida, găsită îngropată în pădure! Dezvăluiri de ultimă oră
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Primele declarații ale Ancăi Dumitra despre sarcină. Actrița nu își mai încape în piele de...
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?