Cât de disproporționată este dezvoltarea României. Cum s-au împărțit angajatorii pe regiuni

Cât de disproporționată este dezvoltarea României. Cum s-au împărțit angajatorii pe regiuni
Publicat: 18/04/2017, 09:03

Producătorii de mașini și componente auto sunt cei mai mari angajatori din nouă județe ale țării, arată datele de la Ins­pecția Muncii care analizează do­meniile care au cei mai mulți sa­lariați în fiecare județ.

Datele de la Inspecția Muncii ilustrează încă o dată modul în care este împărțită economic Ro­mâ­nia și care sunt motivele subdez­voltării ei. În județele din re­giunea Moldovei, spre exemplu, pro­ducătorii din industria auto nu își fac loc în topul angajatorilor în niciun județ. Această regiune su­feră astfel din cauza lipsei in­vesti­țiilor importante, atât din partea statului, cât și a mediului privat.

„Pentru județele din zona Moldovei, cea mai importantă contribuție pe care statul ar putea să o aibă ar fi să contruiască infrastructură, pentru că altfel această regiune nu poate fi atractivă pentru investitori atâta timp cât nu are legături nici cu restul României, nici cu Europa”, spune analistul economic Aure­lian Dochia.

În județele sărace ale țării, sala­riul mediu ajunge să fie și cu 30-40% sub media pe țară de aproape 500 de euro net lunar. Di­fe­rența de salarii dintre in­dustrii este dată de valoarea adău­gată a fiecăreia dintre acestea.

Citește în continuare pe Ziarul Financiar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică