Adrian MACARIE
Adrian MACARIE
1696 vizualizări 6 oct 2017

Au fost ceva discuţii, dar nu fac nimic (Garanti) până anul viitor, a menţionat pentru ZF o sursă de pe piaţa bancară. Discuţiile dintre cele două părţi ar putea fi mai uşoare, având în vedere că CEO-ul Băncii Transilvani este Omer Tetik, cu origini turceşti.
 
Garanti Bank este controlată de unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Turcia, unde principalul actionar este gigantul spaniol BBVA, una dintre cele mai importante bănci ale Europei. De mai mult timp, BBVA analizează operaţiunile bancare din România ale Garanti, care nu au o masă suficientă pe măsura ambiţiilor spaniolilor. Pentru a conta într-o piaţă unde activează, BBVA are ca ţintă primele 3 poziţii, condiţie pe care Garanti Bank România nu o îndeplineşte.
 
La finalul lui 2016, Garanti Bank România avea active de 8,9 mld. lei (1,9 mld. euro), în scădere faţă de 2015, când a avut active de 9,5 mld. lei, cu o cotă de piaţă de 2,5%.
 
Banca Transilvania este în plin proces de negociere pentru achiziţia Bancpost, numărul 9 pe piaţă, cu o cotă de 2,9%. După succesul înregistrat prin achiziţia Volksbank în 2015-2016, care a propulsat-o pe locul 2 în România, cu o cotă de piaţă de 13%, Banca Transilvania mai vrea să cumpere bănci, pentru a-şi creşte poziţia şi poate de a ajunge numărul unu în România.

MAI MULTE PE ZIARUL FINANCIAR

Citește și: