Avertismentul fostului ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici: Dacă nu acredităm Autoritățile de Management, fondurile UE nu intră în țară, deficitul bugetar crește

Avertismentul fostului ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici: Dacă nu acredităm Autoritățile de Management, fondurile UE nu intră în țară, deficitul bugetar crește
Publicat: 11/05/2017, 09:27

„S-a trimis la Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi pachetul de documente necesare acreditării Autorităților de Management (AM) de către Ministerul Dezvoltării. Acum depinde de cei de la Audit în cât timp vor aviza documentele, când vor stabili misiunea de audit pentru fiecare entitate auditată și să sperăm că vor da, să spunem așa, un răspuns pozitiv pe ceea ce a trimis Ministerul Dezvoltării”, a precizat Teodorovici.

Acesta arată că, una dintre principalele probleme în acreditarea Autorităților de Management pentru acest ciclu financiar o reprezintă sistemul informatic.

„Este o soluție fără de care nu se poate cere Comisiei Europene o decontare a ceea ce noi cheltuim astăzi în România pe proiectele ce ar trebui să fie finanțate cu fonduri europene. Dacă acreditarea nu se va primi până la sfârșitul anului înseamnă că tot ceea ce s-a cheltuit în 2017 va rămâne pe deficit. Este un risc. Comisia Europeană poate să se bazeze sau nu pe verificările pe care le face Autoritatea de Audit, la fel cum a făcut și în anii trecuți. Însă misiuni punctuale pot să aibă loc”, arată președintele Comisiei de buget-finanțe din Senat și fost ministru al Fondurilor Europene.

Teodorovici avertizează că mai este o problemă legată de condiționalitățile ex-ante pe care România le mai are de îndeplinit, ca și condiție premergătoare decontării de către Comisia Europeană a cheltuielilor pentru actualul ciclu financiar.

„În concluzie, este vorba despre îndeplinirea tuturor condiționalităților ex-ante pe care România și le-a asumat, acreditarea Autorităților de Management și după care, îndeplinirea celorlalte condiții pentru a putea solicita Comisiei Europene decontarea cheltuielilor. În cazul în care oricare dintre aceste condiții nu sunt îndeplinite, banii care se cheltuie în 2017 rămân pe deficitul acestui an”, semnalează Eugen Teodorovici.

Reamintim că, la începutul acestui an, Teodorovici a declarant, pentru MEDIAFAX, că „Banii pentru agricultură vor fi absorbiți ușor fiindcă sunt plăți directe. Dacă estimăm că sunt două miliarde de euro pentru fondurile struturale și de coeziune, din cele cinci în total, și acestea nu vor fi decontate de Bruxelles, plățile fiind făcut de la bugetul național, atunci deficitul sare de 4%”.

De asemenea, ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, își exprima îngrijorarea în ceea ce privește deblocarea fondurilor europene, într-un interviu acordat pentru MEDIAFAX, în urmă cu o lună. Acesta spunea că se arată optimist în ceea ce privește încasările la buget și menținerea în ținta de deficit. Singurele emoții pe care le are sunt cele ce privesc absorbția fondurilor UE, miza fiind 22 de miliarde de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
VIDEO Un consilier PNL a uitat să închidă camera în timpul unei ședințe pe Zoom...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Apple ar urma să lanseze noi iPad-uri, după un an de pauză
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Scandinavia s-ar fi „născut” din Groenlanda, indică un nou studiu geologic