no author
Gabriel Pecheanu
1423 vizualizări 6 mar 2018

”Această discuţie a plecat de la acele întrevederi pe care dna prim-ministru le-a avut în ultimele săptămâni cu asociaţii din zona de boli rare, persoane cu dizabilităţi, unde acest subiect a fost ridicat, această creştere pentru a compensa diferenţa între 16 şi 10% partea de impozit pe venit. Este un lucru normal, pentru că altfel aceste fundaţii, aceste ONG-uri care au ca principal obiectiv de activitate sprijinirea celor cu nevoi (...) nu pot funcţiona, nu pot să asigure ceea ce au ca făcut şi scopul pentru care au fost înfiinţate. Noi, ca Minister de Finanţe, vom susţine o astfel de creştere”, a declarat Eugen Teodorovici.

El a mai spus că nu s-a decis cu cât va fi majorată această cotă care poate fi direcţionată unei organizaţii non-guvernamentale.

”S-au făcut mai multe scenarii. Asta am şi rugat, să facem un impact de la 2 - 2,5 - 3 - 3,5, pentru a vedea exact cât este necesar să creştem pentru a putea compensa diferenţa aceea de la 16 la 10%”, a adăugat ministrul Finanţelor.

El a mai spus că ONG-urile ”din Sănătate în special” vor beneficia de această majorare.

”Eu mă refer la cele pe Sănătate, în special. Sunt foarte multe astfel de situaţii, iar statul trebuie să le sprijine. De exemplu, pe parte de nevăzători avem 100.000 la nivel naţional şi avem structuri care se ocupă de tot ceea ce înseamnă activitate de zi cu zi şi multe alte exemple, din păcate. Statul trebuie să-i sprijine, pentru că asta este şi obligaţia noastră”, a mai spus Teodorovici.

El a mai spus că reprezentanţii ONG-urilor au prezentat premierului mai multe propuneri, care vor fi centralizate pentru o rezolvare unitară.

--

Citește și: