Singurul primar din România ales cu 100%. „Ca la oricare alegeri, nu a fost nimic deosebit”

Singurul primar din România ales cu 100%. „Ca la oricare alegeri, nu a fost nimic deosebit
Publicat: 09/06/2016, 09:02
Actualizat: 30/08/2016, 15:48

Din totalul de 108 alegători, înscriși pe listele electorale permanente, în Bătrâna, 68 s-au prezentat la urne duminică, 5 iunie, pentru a-și alege primarul. Deși două voturi au fost declarate nule, liberalul Radu Herciu a ieșit învingător cu 66 de voturi valabil exprimate.

„Ca la oricare alegeri, nu a fost nimic deosebit”, a declarat, pentru Gândul, Radu Herciu, care a subliniat, în schimb, că cel de-al cincilea mandat de primar va fi „cel mai greu” în condițiile în care „degeaba ai majoritate” în Consilul Local, cum PNL are, de altfel, dacă banii sunt puțini.

„Față de anul trecut suntem la o treime și atunci nu putem să onorăm toate dorințele cetățenilor și asta mă face să spun că o să fie un an foarte greu și probabil că și un mandat foarte greu”, a adăugat Herciu.

În ceea ce privește primul proiect pe care îl va demara, de la reinstalarea sa în funcție, Herciu a indicat drumul de legătură între comuna Bătrâna și restul comunelor din județ, a cărui absență îi izolează de „lumea bună” și de „posibilii investitori”.

„Noi, în continuare, suntem într-o situație anormală: să avem o Hotărâre de Guvern emisă în 2000, 540 prin care legătura cu centru de comună să se facă printr-un drum județean. Numai că, la noi, această hotărâre s-a rezumat doar pe hârtie și pe hărțile care apar cu privire la județul Hunedoara. Drumul rămâne, în continuare, un drum forestier, destul de greoi pentru transportul în comun, transport de persoane, pentru deplasarea cu autoturisme. Acesta va fi cel mai important proiect cu care voi începe demersuri peste demersuri la toate forurile decizionale pentru a se pune în practică odată pentru totdeuna această hotărâre sau măcar să știm exact cine se opune și motivul pentru care nu poate fi înfăptuită această hotărâre și pentru noi, cei de la Bătrâna”, a explicat Herciu.

Întrebat, în schimb, cum vede rezultatele obținute de PNL, la scrutinul din 5 iunie, Herciu a spus că nu este „o mulțumire” la nivel național, indicând drept posibil factor fuziunea dintre vechiul PDL și PNL.

„Nu aș vrea să ne îmbătăm cu apă. Rezultatele sunt obținute de două partide care, probabil, nu au arătat încă cetățenilor că s-au unit pentru a face lucruri benefice țării. Oamenii nu au avut încredere în ele. Nu am înțeles, mă depășește. Probabil că mai sunt probleme. Din exterior, de la cetățeni sunt văzute și asta a trezit o oarecare suspiciune, nencredere din partea alegătorilor”, a mai spus Radu Herciu.

„Rețeta succesului” pentru a fi ales cu 100% din voturile valabil exprimate

Cu doar patru sate și 127 de locuitori declarați la ultimul recensământ, unde media de vârstă sare de 60 de ani, Bătrâna se poate lăuda cu trei recorduri: este cea mai săracă din România, are cei mai puțini alegători, 108, și a știut deja înainte de alegeri cine va fi primarul. Liberalul Radu Herciu a fost singurul candidat la funcția de edil, iar PNL singurul partid care a depus lista de consilieri. Întrebat, în plină campanie electorală, care este „rețeta succesului”, Radu Herciu declara, în luna mai, pentru Gândul, că nu face promisiuni, că vrea să vorbească faptele pentru el.

„O rețetă a succesului este dacă ești aproape de cetățean și de nevoile lui și îi împlinești cât mai multe din problemele cu care se confruntă. Eu bănuiesc că cetățeanul te mai alege, iar dacă îl minți, te trimite undeva. Încerc să las în urma mea fapte. E mai bine ca oamenii să vadă fapte decât promisiuni neîmplinite. Nici nu aș avea ce să le promit. Eu am un program, sunt născut în această localitate, am crescut și am îmbătrânit aici. Eu am un program pentru Bătrâna, care nu trebuie spus. Ceea ce simt eu că e nevoie pentru Bătrâna, simt și cetățenii. Este o comuniune între primar și cetățeni în a pune în aplicare proiectele pe care le putem, pentru că totul depinde și de partea financiară. Nu putem promite dacă nu avem fonduri”, detalia, la acel moment, primarul comunei Bătrâna.

La capitolul realizări, Herciu trecea în revistă asfaltarea străzilor principale din satul Bătrâna și finalizarea alimentării cu apă a acestui sector, precum și mai multe „pietruiri de drumuri” în satele Fața Roșie și Piatra.

În schimb, pe lista faptelor încă neîndeplinite, curentul electric este fruntaș în comuna Bătrâna. Doar la primărie și la câteva case din centru se aprinde becul, iar de internet nici nu poate fi vorba în comuna, ci doar la primărie.

„Oamenii au fie un generator, fie și-au montat panouri solare și se descurcă, dar nu sunt pe deplin mulțumit pentru că nu le asigură necesarul de energie. De internet nici vorbă. A fost un proiect implementat, dar cred că a fost mai mult o bătaie de joc. Nici nu l-a pus nimeni în funcțiune. Oamenii s-au bucurat și ei, au crezut că pe acei stâlpi o să se întindă fire, să le aducă curentul și firele sunt pe jos și stâlpii au luat calea prăpădului”, mai spunea, la acel moment, Radu Herciu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Cum arată Adi Minune după OPERAȚIA de micșorare a stomacului. E transformat total
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Cum au decis Oana Moșneagu și Vlad Gherman să petreacă petrecerea burlacilor, resprectiv petrecerea burlăcițelor
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?