15 mai 201707:53521

Problema pe care România nu reuşeşte să o rezolve de 27 e ani încoace. APADOR-CH: „Deţinuţii nu produc bani, nu produc voturi, nu au fost interesanţi pentru decidenţii politici”

Aproape toate centrele de arest preventiv sunt ''nişte hrube subterane, inumane, cu geamuri mici, fără lumină naturală" spune preşedintele APADOR - CH, care precizează că toate propunerile aflate în discuţie ar trebui să fie puse cap la cap pentru a se găsi o soluţie reală pentru deţinuţi.

"Hotărârea pilot a CEDO, prin care se cere României să vină cu un proiect concret de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie, are în vedere şi centrele de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Inspectoratului General de Poliţie. Acestea sunt, de cele mai multe ori, inumane. Majoritatea sunt la subsolurile clădirilor, au nişte geamlâcuri cât are o baie de obişnuită, nu ai nici ventilaţie naturală, nici lumină naturală. Hrana este la fel de proastă ca cele din penitenciare. Iar pe partea de aresturi nu prea am auzit nici comunicare publică, informaţii publice", a declarat, în cadrul unui interviu acordat MEDIAFAX, Maria Nicoleta Andreescu, preşedintele Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR - CH).

Andreescu critică lipsa informaţiilor publice cu privire la aceste centre de arest preventiv, rămase neschimbate din timpul regimului comunist. Iar lipsa investiţiilor o pune pe seama dezinteresului manifestat de politicieni faţă de deţinuţi, care nu puteau produce nici bani, nici voturi.

"Informaţiile despre persoanele private de libertate din Centrele de Arestare Preventivă sunt zero. Abia în toamna anului trecut, s-a comunicat public, oficial, că sunt în jur de 1.000 de oameni în aresturile Poliţiei. Transparenţa este o premisă a rezolvării eficiente şi pe termen lung a problemelor pe care le avem, în general. Au existat nenumărate condamnări împotriva României şi numeroase rapoarte, nu numai ale noastre, că strigăm din 1990 că e inuman ce se întâmplă în penitenciare, ci şi ale Comitetului pentru Prevenirea Torturii. Sunt acolo aceste informaţii, decidenţii ar fi trebuit să ia măsuri. Nu a existat voinţă politică. Deţinuţii sunt, cu aproximaţie, 30.000, în toată ţara. Nu produc bani, nu produc voturi, nu au fost interesanţi pentru decidenţii politici", explică preşedintele APADOR - CH.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, în luna aprilie, să oblige statul Român să vină cu un plan concret de măsuri, până la finalul acestui an, prin care să remedieze deficienţele din penitenciare şi din centrele de detenţie, pentru a creea astfel condiţii umane de trai pentru persoanele lipsite de libertate.

"Curtea nu a spus să construim 5.000 de penitenciare sau să relaxăm legislaţia penală, a zis să avem în vedere măsuri de mai multe feluri, să le gândim şi să venim cu un plan. În spaţiul public tocmai asta lipseşte, discuţia despre un plan menit să pună laolaltă analize şi iniţiative care să integreze toate demersurile. Atâta vreme cât există tot felul de propuneri legislative în Parlament care modifică situaţia de la o zi la alta, tu nu poţi să estimezi unde te vei situa peste 9 luni", spune Nicoleta Andreescu.

Iar propunerea de graţiere colectivă a anumitor fapte, indiferent că e vorba de infracţiuni uşoare, fără violenţă sau aplicabilă un persoane vârstnice, nu va rezolva problema supraaglomerării penitenciarelor, spune preşedintele APADOR. Din contră, ar putea scădea nivelul de siguranţă publică, iar în câteva luni majoritatea celor graţiaţi vor recidiva.

"Măsura graţierii nu ajută la rezolvarea problemelor privind condiţiile de detenţie. Pe termen foarte scurt poate reduce supraaglomerarea, dar doar pe termen foarte scurt. Instituţia graţierii există, se practică, dar, pe termen lung nu dă rezultate. S-a practicat, de exemplu, în Franţa, pentru o lungă perioadă de timp. De regulă, de ziua Franţei, regele mai dădea o graţiere colectivă, iar în 6 luni nivelul de supra-aglomerare revenea la cel de la momentul graţierii. Observând acest lucru, preşedintele a decis să nu mai aprobe graţieri colective, ci numai graţiere individiuală. Oricine îşi poate imagina că, într-o anumită formă a legii, beneficiar va fi o persoană publică, pentru că atenţia este către persoanele publice, dar dacă vedem ce înseamnă să introduci în contingentul beneficiarilor legii graţierii persoanele care au comis fapte fără violenţă, are logică. Orice măsură de amnistiere sau graţiere trebuie să excludă pe acele persoane care, odată eliberate ar putea să fie un pericol pentru siguranţa cetăţeanului şi e clar că te uiţi la modul în care persoana a acţionat când a comis infracţiunea, dacă este violent, dacă este recidivist, şi aşa mai departe", a explicat preşedintele APADOR - CH.

Nicoleta Andreescu propune stoparea tuturor proiectelor legislative care au ca temă, în acest moment, graţierea, reducerea pedepselor sau schimbarea modului de executare a pedepselor şi formarea unui grup de lucru la nivelul Ministerului Justiţiei, care să pună laolaltă toate aceste propuneri, să analizeze ce e bun şi ce nu pentru statul român şi pentru cetăţeni.

"Există un proiect iniţiat de PNL, acela cu executarea doar în weekend, la domiciliu. Din punctul meu de vedere, proiectele astea ar trebui oprite pentru o perioadă, puse cap la cap pentru a vedea ce e bun, ce ar trebui pus în ele, ce este realizabil în ele. Există deja câteva documente care au gândit aceşti paşi, realizate la Ministerul Justiţiei. Este un plan de măsuri din 2016, care, pe lângă construcţia de penitenciare, are în vedere şi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii instituţiilor de reinserţie socială, cu accent pe munca deţinuşilor. De asta zic că trebuie o viziune de ansamblu care să îi reunească pe toţi cei relevanţi la un loc. Există documente, există muncă deja făcută şi nu are rost să scriem şi să facem din nou alte planuri de măsuri. Dar, s-ar putea ca în lipsa transparenţei acestui plan, să nu existe sprijin politic pentru implementarea lui în continuare, să nu înţeleagă publicul de ce este nevoie să construim", susţine Andreescu.

În anul 2011 s-a pus în discuţie varianta construirii unui penitenciar privat, în apropiere de Ploieşti, prin care statul român să evite primirea de noi sancţiuni de la forurile europene pentru condiţiile inumane de detenţie. Directorul de atunci al Administraţiei Naţionale a Pennitenciarelor (ANP), Ioan Băla, declara că planurile de construcţie a închisorii au fost realizate, iar costurile de proiectare ar fi fost suportate de Ambasada Olandei, printr-un program dezvoltat în acest sens.

Construcţia primului penitenciar privat din ţara noastră ar fi trebuit să înceapă înainte de anul 2012, în comuna prahoveană Berceni, pe un teren aparţinând unei foste unităţi militare şi cedat ANP.

"Cei din aceste penitenciare vor avea condiţii civilizate de trai, iar statul nu va mai fi pus în situaţia de a fi condamnat pentru condiţiile pe care le asigură celor închişi", spunea atunci Ioan Băla.

Dar proiectul a fost abandonat fără ca reprezentanţii ANP sau ai Guvernului să mai ofere vreo explicaţie. Astfel, penitenciarul Giurgiu a rămas ultima închisoare construită în România. Lucrările au început în anul 1994, iar şase ani mai târziu locul de detenţie a fost dat în folosinţă.

Pe lângă problema condiţiilor de detenţie, însă, mai este şi problema modului în care penitenciarele îi reabilitează, efectiv, pe deţinuţi. Programele menite să îi ajute pe cei aflaţi în detenţie să se reintegreze social după eliberare, sunt aproape inexistente.

"La noi, există încă perspectiva pregătirii pentru liberare cu puţin timp înainte de liberare, pe când paradigma ar trebui să fie invers, eu ar trebui să pregătesc omul pentru liberare din momentul în care l-am primit. Cursurile gratuite de calificare de care pot beneficia deţinuţii le pot face doar dacă mai au 12 luni până la liberare. Majoritatea deţinuţilor sunt necalificaţi. Nu se uită nimeni la o diplomă de la AJOFM, luată acum 6 luni, dacă tu nu ştii să faci nimic. Trebuie să dovedeşti un pic de experienţă, iar când ţi se dă un test ca meseriaş, trebuie să faci ce scrie acolo. Ar trebui lucrat pe partea de reintegrare încă de la început", explică preşedintele Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România.

Nicoleta Andreescu spune că şanse reale de reintegrare există doar pentru cei care la ieşire au parte de sprijinul familiei sau al prietenilor. Sprijin care, în Norvegia, de exemplu, este asigurat de organizaţii nonguvernamentale (ONG-uri), care primesc fonduri de la stat pentru această activitate.

"Statul norvegian, de exemplu, finanţează ONG-uri, multe dintre ele care au ca angajaţi foşti deţinuţi, pentru a-i ajuta pe cei care ies din penitenciar să depăşească prima perioadă, care este cea mai grea. Scopul activităţilor de reintegrare este să reducă şi agresivitatea, de fapt, să reducă şansele de replicare, de repetare a comportamentului infracţional. Dacă vrei să ajungi în sfere mai înalte, întâi trebuie ca omul să nu moară de foame, să lucrezi la reducerea agresivităţii şi apoi la implicarea în activităţi, fie că sunt remunerate, sau muncă, sau alte tipuri de activităţi care să ajute la reintegrarea socială. Obligaţia ANP se termină odată cu ieşirea pe poarta penitenciarului, când omul are la el actul de identitate şi, în măsura în care nu îşi permite să îşi asigure cheltuielile de transport către domiciliu, suma de bani care să îi asigure biletul de transport până la domiciliu. Aici se termină munca ANP. De aici ar trebui să existe sprijinul, pe lângă familie, al unor servicii sociale şi aşa mai departe...sau ONG-uri, care în Norvegia au mare succes, dar sunt finanţate de stat. Deci, statul plăteşte aceste organizaţii pentru că este în beneficiul tuturor să favorizeze reintegrarea socială, pentru că scazi recidiva, creşte siguranţa cetăţeanului. În Norvegia, statul finanţează! În România, statul nu finanţează ONG-uri pentru reintegrare socială", mai spune Nicoleta Andreescu.

În anul 2016, România a avut de plătit nu mai puţin de 1,6 milioane euro în urma proceselor pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Deţinuţii au reclamat în toate cazurile lipsa spaţiilor, a igienei, lipsa apei calde şi prezenţa şobolanilor în celule. Ca urmare a creşterii numărului proceselor intentate de persoanele care au fost încarcerate în penitenciarele româneşti, CEDO a decis să ofere un răgaz de 6 luni statului pentru a veni cu un plan de măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie.

"Curtea a lăsat la latitudinea statului, care este subiect de supervizare pentru Comitetul de Miniştri (al Consiliului Europei - n.r.), să ia măsuri practice pe care le consideră necesare pentru acest scop, specificând că acolo unde Statul nu poate să garanteze că fiecare deţinut este închis în condiţii compatibile cu Articolul 3 al Convenţiei, este încurajat să ia măsuri de a reduce populaţia închisorii", se arată în decizia CEDO din luna aprilie.

România nu este prima ţară împotriva căreia Consiliul pronunţă o astfel de decizie pilot. În cazul Italiei, de exemplu, decizia pilot "Torreggiani" a fost pronunţată în ianuarie 2013. CEDO a stabilit atunci că supraaglomerarea şi condiţiile din penitenciarele italiene reprezintă o problemă "endemică şi structurală incompatibilă cu Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului". În urma hotărârii, statul italian a plătit 8 euro pentru fiecare zi de detenţie tuturor persoanelor aflate în curs de executare a pedepsei, dar şi retroactiv. S-a ajuns la suma de 78 de milioane de euro pe an.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.