27 aprilie 201707:483154

#DIZGRAŢIAŢII. Deţinut în vârstă de 80 de ani: ”Nu mai ştiu de când sunt aici, mi-au furat ideile”

1.266 persoane private de libertate. Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi este unul dintre cele mai aglomerate din ţară. Procentul de supraaglomerare depăşeşte 170%, iar cea mai veche clădire a fost construită în anii ’80 şi nu are nici acum condiţii. Detalii în campania #DIZGRAŢIAŢII.

Peste 800 de oameni sunt ţinuţi după gratii, la Penitenciarul Iaşi, în condiţii ca în urmă cu 37 de ani. Penitenciarul este unul dintre cele mai aglomerate şi în multe cazuri nu respectă condiţiile cerute de forurile europene.

“Camerele de cazare au de la 10 paturi, marea majoritate au 20 de paturi până la cea mai mare cameră de undeva la 26 de paturi. Pavilionul construit în anii ‘80 este fără instalaţie, apă caldă în camerele de detenţie, baia se realizează la baia comună, doar la câteva camere am putut instala apă caldă din motive tehnice, pentru că este un pavilion fără subsol tehnic, pe două nivele, parter şi etaj”, a explicat comisarul şef Marian-Pompiliu Dima, pentru MEDIAFAX.

Pe Moş Vasile îl ştie toată lumea din Penitenciarul Iaşi. Este cel mai în vârstă deţinut. Are 81 de ani şi fost condamnat pentru omor deosebit de grav. Ani de zile a stat la regim închis, în clădirea fără apă caldă sau încălzire. Acum îşi duce ultimele zile din condamnare la regim deschis.

„Mai ţineţi minte când aţi întrat în Penitenciarul Iaşi? Nu. Ştiu că omor atâta, Da' nu ţin minte. Acu 10,15 ani, când? Nu ţin minte, mi-au luat ideile. Ce mai ţineţi minte? Că am venit la puşcărie şi că stau aici, dar încolo altceva nimic” spune Vasile Leonte.

Ştie însă pentru ce a fost condamnat şi o recunoaşte. O crimă. A omorât-o pe mama copilului lui. „Am avut de mai multe ori probleme şi nu am vrut să îi dau să o omor. Am vrut să îi dau cu palma şi am pălit-o şi gata. Am o fată. Nu vine pe la mine. E supărată că am omorât-o pe mă-sa”.

Vasile Leonte a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Era a treia oară când era încarcerat pentru o faptă cu violenţă. Moş Vasile nu îşi aminteşte altă casă decât Penitenciarul Iaşi.

Iar colegii de celulă stau cu lumânarea pregătită. În ultimele luni erau să-l piardă de două ori. „E foarte greu pentru mine acuma bătrân la puşcărie. E greu de tot. Greu trece o zi. Stau numai în stres, că stau aici. Eu am încredere (n.r.: că va ieşi în viaţă din penitenciar) că trebuie să îmi dea drumul odată, cât a să mă ţie? De fapt am făcut fapta şi de asta mă ţine.”, spune omul cu ochii în lacrimi.

Penitenciarul Iaşi este unul dintre cele mai mari penitenciare din ţară şi cel mai mare din zona Moldovei.

“Are o capacitate legală de cazare de 730 de locuri. Paturi instalate 1.486, efectivul 1.266. Ca şi procent de supraaglomerare undeva la 173%, raportat la capacitatea legală de cazare”, spune comisarul şef Marian-Pompiliu Dima, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi.

În clădire sunt trei pavilioane de detenţie: maximă siguranţă, regim închis şi regim deschis, iar singurul pavilion al Penitenciarului Iaşi care respectă toate standardele a fost construit în 2011. Acolo sunt cazaţi în jur de 200 de deţinuţi. În acest moment există un proiect pentru construirea unei noi clădiri, dar în cea mai fericită variantă, aceasta va fi gata în 2023.

“În planul nostru de investiţii a fost cuprins un memorandum care va fi prezentat ministrului Justiţiei şi probabil Guvernului, pentru construirea a trei pavilioane de detenţie în Penitenciarul Iaşi cu o capacitate de 600 de locuri. Asta ar fi ca plan de investiţii. În memorandum, termen de finalizare a investiţiei ar fi 2023 şi aproape ar rezolva, adică 80-90%, problema supraaglomerării. Discutăm de acel pavilion A, unde sunt camerele mari, practic el ar trebui eliberat şi reconstruit”, a explicat comisar şef Marian-Pompiliu Dima.

În cea mai aglomerată cameră din penitenciar un deţinut are la dispoziţie 1,60 metri pătraţi. În acelaşi timp sunt şi persoane private de libertate care au trei sau patru metri pătraţi, aproape de standard.

Iulian Iancu e condamnat la 7 ani şi 6 luni pentru tentativă de omor. Este unul dintre cei şase tineri acuzaţi şi condamnaţi pentru că l-au agresat pe Cezar Cazacu, fost bodyguard al fotbalistului brazilian Kaka.

Potrivit rechizitoriului, Cezar Cazacu, fostul bodyguard al golgheterului Kaka şi steward pe stadionul San Siro din Milano, a fost tăiat de mai multe persoane, în timpul unui scandal în localitatea ieşeană Cotnari. Incidentul s-a petrecut pe 19 aprilie 2009. Cezar Cazacu a avut nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale, iar toţi cei şase acuzaţi în acest dosar au primit condamnări cu exectutare pentru tentativă de omor.

Iulian Iancu a stat aproape doi ani în arest preventiv. În 2013 când a fost condamnat definitiv mai avea de ispăşit 5 ani şi câteva luni.

“La închis a fost mai aiurea, mulţi în cameră. Aici sunt condiţii mai bune, ai apă caldă, e altfel. Acolo stăteam 26 în cameră. Acum suntem opt”, a explicat Iulian Iancu.

Această supraaglomerare nu înseamnă numai tensiune printre deţinuţi, ci şi un efort supraomenesc din partea agenţilor de penitenciar.

„Gândiţi-vă că un supraveghetor realizează servicii pe o secţie unde sunt cazaţi în jur de o sută de deţinuţi, o sută de deţinuţi care au diverse probleme, pe lângă celelalte activităţi care sunt obligatorii sau sunt zilnice, mă refer aici la plimbare, la drepturile deţinuţilor. În plus pentru agentul de penitenciare e un stres zilnic dat de faptul că aici sunt cazaţi deţinuţi cu diverse nivele de pregătire. La momentul actual în Penitenciarul Iaşi sunt 472 de posturi, angajaţi sunt efectiv 423. Anul trecut la nivelul ANP s-a derulat o standardizare a statelor de funcţii, după nevoi. Conform nevoilor penitenciarul Iaşi ar avea nevoie cam în jur de 650 de angajaţi.”, a explicat directorul penitenciarului.

După gratii, un rol cheie îl are psihologul, cel care trebuie să menţină starea de sănătate psihică a persoanelor private de libertate.

„E o instituţie care prin presiunea care o pune pe invidid poate să ducă la decompensarea lui şi aici mă refer în general la cei care vin pentru prima oară în penitenciar. Perioada de carantină din prima parte a pedepsei este destul de dificilă pentru cei care sunt veniţi aici pentru prima oară pentru că nu ştiu la ce să se aştepte. E o dramă în sufletul lor, pentru că la penitenciar nu vine nimeni de bunăvoie. Mi s-a întâmplat foarte rar să întâlnesc persoane care acceptă pedeapsa asta cu uşurinţă şi trec uşor peste. În realitate e luptă până în ultima clipă să nu intre în penitenciar, apelează la tot felul de subterfugii şi avocăţeşti şi medicale, numai să amâne cât mai mult intrarea în Penitenciar”, a declarat comisarul şef Cristian Mănuţă, psihologul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi.

Zece ani a refuzat să creadă că va fi încarcerat. George Căpitanu a primit 5 ani pentru trafic de persoane, trafic de minori în formă continuată şi aderare la grup infracţional. În timpul facultăţii, în 2004, a lucrat ca taximetrist, iar la sugestia colegului de maşină a transportat diverse persoane, spune el. Aşa a ajuns implicat într-o reţea de trafic de persoane. Nu oricare, ci una dintre cele mai mari care au acţionat în zona Iaşului în ultimii ani.

Potrivit anchetatorilor, membrii reţelei de trafic de carne vie au racolat începând din 2003 şi până în 2011, când au fost arestaţi, peste 50 de tinere din Iaşi, Vaslui şi Botoşani, pe care le-au trimis să se prostitueze în Italia. După aproape zece ani, George Căpitanu a fost condamnat definitiv. Între timp şi-a văzut de viaţă, de familie şi de carieră. În 2007 şi-a întemeiat o familie, iar în 2010 a venit pe lume fiica lui. A crezut că va scăpa de o condamnare definitivă. Magistraţii Tribunalului Iaşi l-au condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de persoane, trafic de minori în formă continuată şi iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni. A contestat decizia, iar judecătorii Curţii de Apel i-au dat 5 ani de închisoare.

“Am acuş trei ani de când execut. E o suferinţă extraordinar de mare, mai ales că am luat decizia împreună cu soţia mea să nu îmi aduc fata în penitenciar aici să o văd, deoarece nu voiam să creez o stare, o percepţie greşită pe care poate să o reţină asupra mea ca părinte şi să o feresc şi de oprobriu societăţii. Lucrul pe care nu l-am realizat în momentul începerii executării a fost că nu am realizat câtă suferinţă poate să aducă. Să îţi vezi copilul cum creşte din poze e cumplit de dureros. Fata ştie că sunt undeva prin Spania, că lucrez la un service. Eu mă duceam cu fata, avea patru ani când eu am fost condamnat definitiv, mă mai duceam cu ea într-un service unde lucram şi ea ştie că tata e înginer mecanic şi repară maşini. Singurele mele modalităţi de a-mi vedea fata a fost să obţin acele permisii care mi-au adus acea linişte sufletească de a-mi strânge în braţe copilul”, povesteşte George Căpitanu.

A trecut de comisia de eliberare condiţionată din penitenciar, iar acum aşteaptă decizia instanţei pentru a afla dacă va putea ieşi din închisoare mai repede.

„Referitor la reacţie ar trebui să ştiţi că în realitate deţinuţii au vreo trei poveşti. Au o poveste pentru instanţă - o poveste în care ei sunt nevinovaţi, au o poveste pentru camera de deţinere, în care ei din contră îs nişte Robin Hood, bravează cu fapta lor, acolo valorile sunt un pic pe dos şi bineînţeles că este şi povestea reală pe care numai ei şi familia lor o ştiu sau ce implicaţi. Ei în realitate ştiu cum stau lucrurile. În prima fază încearcă să obţină pe motive judiciare, medicale o uşurare a pedepsei, din cauza asta îşi fac tot felul de afaceri, se transferă, dintr-o dată devin preocupaţi în mod intensiv de sănătatea lor, adică dacă până atunci nu au trecut niciodată pe la un medic, ei acuma, la cabinetul medical mai tot timpul. La fel, să zicem că reclamă şi tot felul de servicii, adică îşi dă seama că există asistat social – stai că poate fac rost de o pensie, este şi psiholog, tot e moca, mă duc să mă caut şi acolo. Aveţi dentist? Mergem şi la dentist.”, a explicat psihologul.

Şi el recunoaşte că supraaglomerarea e o problemă şi spune că e diferenţă clară între ambientul din pavilionul cu regim închis sau maximă siguranţă şi cel cu regim deschis.

Dintre cele 1226 de persoane private de libertate din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi puţin peste 300 ies la muncă, fie că este vorba despre cei care muncesc în folosul instiuţiei, fie pentru diverşi beneficiari. Cei care sunt încarceraţi la regim închis lucrează, spre exemplu, la atelierul de tâmplărie sau montează bucăţi de mozaic. Într-o sală din interiorul penitenciarului, zeci de deţinuţi lucrează la mozaicuri pentru biserici.

Statul român a fost obligat să plătească peste 1,6 milioane de euro despăgubiri, în 2016, în cauzele în care a fost condamnat la CEDO pentru nerespectarea condiţiilor de detenţie, dublu faţă de perioada 1990-2015, potrivit datelor furnizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Penitenciarul Giurgiu este ultimul construit în România. Lucrările au început în anul 1994, iar închisoarea a fost dată în folosinţă şase ani mai târziu. Lucrările vor fi finalizate însă abia în vara acestui an.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.